reactii la reactii 3

Home » reactii la reactii 3

adolescenta care era tare inversunata in postul de mai jos in legatura cu poezia contemporana, pe care o demoniza in cuvinte grele, despre care am aflat ca si ea scrie poezie, revine cu explicatii

“Asa ca, PE MINE ma intristeaza la ce s-a ajuns, si tocmai de aceea imi voi expune liber parerea despre ceea ce faceti voi, Miruna Vlada & co., pentru ca sincer chiar nu-mi place cum deshumati arta si incercati sa faceti sa dispara orice urma a ceea ce a reprezentat ea odata, inlocuind-o cu frustrarile si rabufnirile voastre pe care le-ati pus pe hartie si gata, ati facut poezie.Se presupune ca poezia trebuie sa fie ceva frumos, melodios, care sa faca cititorul sa-si depaseasca conditia de simplu muritor, de om limitat, sa-l faca sa viseze, sa se piarda printre cuvinte, sa aiba revelatii, sa aiba idealuri mai mari…sa mediteze!Asa ceva nu se gaseste la ce faceti voi si sper din toata inima ca poezia va fi salvata pana n-o distrugeti de tot…” http://brainsworms.blogspot.com/

de aici imi pun niste intrebari> de ce poezia contemporana prin faptul ca se axeaza pe probleme cotidiene, personale, “traite” dar care au si un grad ridicat de generalitate prin aceea ca fac referire la “traume” pe care cu totii le impartasim, sau daca nu, cel putin ne permite sa ne gandim la ele, e confundata cu viziunea ingusta de “rabufnire” sau frustrare? eu de fapt aici vad originea artei- in dorinta de a suplini un gol al fiintei, sau( ca sa nu mai fiu pompoasa) o lipsa in general – lipsa de echilibru, de liniste, de adevar si aici putem enumera intreaga paleta motivationala ce sta la baza unei creatii artistice.

scrisul e o cautare. o cale de a scapa dintr-un drum infundat. faptul ca descrii uratenia lumii in care traiesti nu inseamna ca o admiti ci ca o descrii pentru a o purifica, intelegand/o si asumand/o prin tine. “frumosul, melodiosul, meditatia impaciuitoare” sunt in general asteptari ale cititorului din secolul trecut ( mai precis din secolul 19, cum 2 secole). pentru ca in modernitatea tarzie s-a inteles un lucru de bun simt- eu am propriul frumos despre care vorbesc in propriile cuvinte, imagini, senzatii. nu mai exista acei termeni capitali ce faceau sa se cutremure sufletele sensibile ale romanticilor precum Dragostea, Moartea, Viata, Istoria. omul zilelor noastre si-a castigat in urma a 2 razboaie mondiale o bruma de libertate. asa ca el isi va scrie libertatea incercand sa fie cat mai mult el insusi (apeland deci tot mai mult la propria viata, la propriile mecanisme de a intelege lumea) si incercand prin asta sa le dea de gandit si celorlalti.

as vrea sa o intreb pe Thieffa, autoarea reactiei de mai sus, (scuze nu stiu numele) daca poemele pe care le scrie sunt altfel decat ceea ce scrie ea pe blog? daca da, ti se pare corect sa fie asa? nu e o forma de ipocrizie sa percepi poezia ca fiind ceva oficial, unde totul e bine si frumos si “etern” cum de fapt in realitate nu este?

voi ce ziceti? nu-i asa ca se ciocnesc aici cele doua viziuni despre care vb si Mirela intr/un comentariu mai jos > “un prieten a strambat la majoritatea poeziilor care le-a citit pe net, pt ca a zis ca el e satul de realitate, in poezie vrea sa vada chestii dragute, care sa il scoata din lucrurile din jur pe care le stie…eu nu! eu vreau realitate D“?

cum e mai bine – sa sugerezi – o realitate urata din care putem intui si descoperi fiecare pe cont propriu frumosul sau o idealitate care refuza sa recunoasca existenta uratului din neputinta de a-l asuma?

Leave a Reply

Your email address will not be published.