Gh Craciun despre literatura

Home » Gh Craciun despre literatura

 detalii despre Gh Craciun aici http://www.belles-etrangeres.culture.fr/Gheorghe-CRACIUN.html

Nu am curajul sa scriu decat despre ceea ce cred ca i-ar interesa pe ceilalti. Cand, de fapt, n-ar trebui sa cred nimic, n-ar trebui sa vreau ceva anume cu aceste note, n-ar trebui sa ma preocupe cine ma va citi si de ce. Abia atunci însemnarile acestea ar putea deveni interesante, cand as descoperi si noua directie spre care sa se îndrepte curajul meu.

Iubirea mea pentru hartiile scrise, pentru propriile mele hartii scrise, pentru manuscrisele mele cu stersaturi, taieturi, adaugiri. Le iubesc pentru ca acolo, în spatiul lor, se vede cum a fost, cum s-a nascut forma, cum m-am zbatut, cum am castigat. Iubesc consistenta lor manuscrisa, faptul ca ele sunt niste obiecte produse de mana mea, de trupul meu care a învatat pana la senzatia gestului natural aceasta deprindere: scrisul. Intr-un fel, ele, manuscrisele, compenseaza sentimentul zadarniciei a ceea ce fac. Cartea tiparita, cu monotonia ei tipografica si blocul ei continuu si opac de propozitii, îmi da în mai mare masura senzatia ca ceea ce scriu eu nu-mi apartine si constiinta faptului ca ea nu poate fi un argument împotriva desertaciunii.

Filosofia, o simpla chestiune de stil al ideilor! Altfel cum sa-mi explic bolnava insistenta cu care filosofii investigheaza limbajul?

Numai cei care n-au ajuns înca la limbaj pot ajunge la sisteme filosofice sau la literatura. Limbajul este dizolvant, inhibant. Din momentul în care ai ajuns sa-i constientizezi imposibilitatea de a spune adevarul, nu se mai poate face nimic. De fapt, tot timpul, în orice împrejurare, în orice discutie despre real, noi nu facem altceva decat sa vorbim despre realitatea limbajului.

Totul e învelit în pelicula implacabila a limbajului, precum carnea în pielita.

Vrem prea mult. Vrem tot timpul. Dar ar trebui ca tocmai limbajul sa ne faca sa nu vrem. Oare nu suntem în realitate obligati sa vrem? Limbajul ar trebui sa excluda vointa din actele noastre.

Scrisul nu elibereaza, el aresteaza.

Precipitarea gandirii, gata sa înhate orice prada si sa o sfasie, si inhibitia facultatii lingvistice. Sunt momente în care pur si simplu nu pot sa vorbesc, tocmai pentru ca nu pot rezolva aceasta tensiune.

Ma gandesc la scris, desi tot mai putin la ideea de scriitor. Stiu tot mai putin ce înseamna sa fii un scriitor. În orice caz, aceasta conditie mi se pare tot mai greu de înteles din afara, tot mai greu de formulat dinauntru. M-a dezgustat sa descopar un important prozator contemporan vorbind despre îndeletnicirea lui de scriitor ca despre o cariera. Am înteles din afirmatiile lui ca scrisul nu înseamna nimic fara ambitia de a izbandi (sau parveni, e tot una) social. Scrisul merge mana în mana cu frivolitatea, cu mondenitatea, cu orgoliul puterii. Atunci, cu siguranta, eu nu sunt un scriitor, nu sunt un astfel de scriitor. Mobilurile scrisului meu sunt altele. Oricat as încerca sa mi le explic, nu pot ajunge decat la aproximatii. Dar si pariul meu cu mine e altul. Nu stiu ce înseamna sa lupt pentru a-mi pastra imaginea publica si nici nu ma intereseaza asta. Scriu poate pentru a-mi învinge inconsistenta, dar in-consistenta mea intima. Apas pe sentimentul unicitatii mele, tocmai pentru ca sunt convins ca acest sentiment apartine tuturor. Nu scriu pentru a epata, nu cred în conditia mea de ins mai destept decat ceilalti. Nu sunt prozator asa cum cineva poate fi actor, cantaret sau om politic. Nu sunt un scriitor puternic. Sau sunt un scriitor puternic al trupului moale. Utopiile romantice ale scriitorului guru national practicate acum ma dezgusta. Cred ca puterea scriitorului e în cu totul alta parte.

din

supliment Bucurestiul cultural 25

GHEORGHE CRACIUN, Expresie si retorica

L-am cunoscut personal pe Gh Craciun (Dumnezeu sa-l ierte). chiar el mi-a fost indrumatorul cartii de debut. am purtat cateva discutii f interesante despre literatura “pornografica”. inca n-am citit romanul sau de succes PUPA RUSSA dar imi doresc f mult. am gasit aproape intamplator aceste cuvinte ale sale care m-au pus mult pe ganduri. ca si Paler si el a plecat scarbit de tot si de toate. tulburatoare viziunea lui despre literatura.

Leave a Reply

Your email address will not be published.