poem de Olga Stefan

ps 0 – in poza e olga si volumul ei de debut

PS 1. imi place la nebunie poemul de mai jos.

Ps 2 aici e bloggeritza Olga Stefan, o poeta de mare viitor

ps 3 > as vrea sa stiu daca voua va place poemul!!!!!!!!

PS 4 mottoul textului>

cred k pt a scrie poeme de dragoste ai nevoie de curaj. pt k in momentul ala chiar te implici mai mult dekt ca autor. te plasezi in centrul textului si il construiesti dupa chipul si asemanarea ta. (dintr-o discutie de-a noastra mai veche pe mess 🙂

 

 

Capcane (de ce a trebuit sa ne ascutim vocile)

 

1.
întind
plase şi capcane în calea prietenilor mei
nefericirile mele spuse şi răspuse îi opăresc
într-o căldare slinoasă de femeie leneşă
şi asta e viaţa mea o femeie leneşă culcată
pe un pat fără aşternut
într-o bucătărie plină de vase murdare.

2.
în fiecare noapte visez că elena excalmă
olga ţi-au tăiat părul şi ţi-au ras sprâncenele
sunt în internatul liceului pedagogic şi pipăi pereţii
pe care mădă a lipit stele albastre.
în fiecare noapte visez că o dacie break parchează
pe asfaltul încins –crusta aurie a corpului tău –
într-un preludiu amânat la nesfârşit

înţelegi acum de ce hunedoara mă consumă
ca pe o băutură spirtoasă. de ce vreau să plec cât
mai repede din burta ei diformă

3.
şi-n fond coşmarul meu nu se termină niciodată aici:
cu un iubit care nu vine şi o fată care doarme
în patul lipit de al meu. coşmarul e termocentrala
părăginită care nu mai încălzeşte nimic din oraşul
ăsta al moliilor. coşmarul e ţesătura memoriei intactă
ca un pardisiu scos de la naftalină. coşmarul sunt
oglinzile în care nu mă văd şi clonele pe care le îngrijesc
ca pe nişte copii lăsaţi să se joace cu mine.

4.
să nu mă întrebi de ce mă port aşa.
aşa se poartă şi bluzele de satin
care-ţi alunecă fără să vrei printre
degetele transpirate
mi-e din ce în ce mai uşor să depind numai
de lucrurile care au încetat să mai semnifice
ceva. mă servesc cu resturi de peşte congelat
cu iubirea agape din sânul familiei mele liniştite.
cu sentimentul că am aţipit într-o cameră virgină
o cameră căreia n-ai să-i simţi niciodată protecţia

5.
la început alergam şi eu după altceva :
o imagine mai bine vândută un nume mai cunoscut
mă lăsam pe spate făceam exerciţii de respiraţie
îmi spuneam.relax girl relax
somnul vine ca un salariu ca un premiu ca un weekend de 3 zile.

6.
am înţeles eu repede că
hunedoara e de vină pentru singurătatea
şi pentru bâlbăiala noastră.
hunedoara ne-a ciuruit sentimentele highlighted şi
ne-a obligat să spunem că aici nimic nu e posibil cu adevărat
de-asta îi ziceam lui dan : cred că de-aici pleacă
doar ăia care pot să alerge. şi eu şi dan ne simţeam neputincioşi.
îi trăgeam doar câte una după ceafă
şi el mă privea cu ochii mari ca din portretele lui margaret keane.
şi-atunci îi ziceam hai să mergem acasă.

7.
până acum
am trăit ca sub efectul unui sedativ
puternic. m-am aliniat turmei.
am cântat cu turma. am visat visurile turmei
şi am râs la glumele lor deşucheate.

de acum înainte
fericirea mea va fi gura ştirbă a puştiului
care fluieră după fete.

va fi obrăznicia nebunilor şi căderea serii
peste umerii ei
va fi golul din stomacul fetelor care
învaţă degeaba pentru olimpiade şi
concursuri şcolare.

până acum am muncit mult cu braţele de acum încolo
am să-mi îngrijesc nefericirea de drosophillă
am să-mi desenez memoriile am să-mi buclez părul

8.
scrisul tău înclinat spre dreapta mă îndoapă cu idei proaste.
e timpul să-l zgâlţâi pe dan şi să-i zic
suntem prinşi aici şi nu putem fugi.
fac trei paşi în holul băltind de urină. aici
ai putea pune la fezandat carnea păsărilor cântătoare
aici ai putea leşina din cauza noxelor. tu nu crezi în
viaţa de apoi, nu-i aşa?
eu cred în tot ce se poate crede.

9.
câinii care te adulmecă nu hrană vor ci pulpa unei victime

fiecare avem nevoie să muşcăm din
cei mai slabi decât noi
fiecare vrem să fim la capătul lanţului trofic
înghiţitori iar nu înghiţiţi
puternici şi nu mici.

până acum te-am iubit ca o nebună
şi am strigat tot ce strigă nebunii

nu le mai face jocul
nu le mai face jocul

ce crezi tu?
am luat-o de la capăt pentru tine am pierdut toate jocurile
dragostei pentru tine am scris despre
lumea din teatru pentru osul zeiesc de sub carnea ta
pentru tine
niciodată nu ţi-am prins gustul dar sunt mulţumită

10.
în creierul meu gol amintitrea unui
un mongoloid decupează forme dintr-o bucată
de hârtie igienică.
jucăm un joc bicolor.suntem o pereche de îndrăgostiţi ruinaţi şi temători.
racheta loveşte în gol pleoapele-mi
clipesc din ce în ce mai repede. toate capcanele în care am căzut
îmi cresc automat pe inimă.
aici nu te mai poţi plimba în siguranţă. aici tot timpul se-ntind năvoade
se camuflează gropi se ung clanţe cu pastă de dinţi se muşcă din cei slabi

şterg cu mânecile toate legile în care am trăit
toate credinţele care m-au pierdut
îmi ascut vocea.
îţi ascut vocea
hârşt hârşt.

 

4 gânduri despre „poem de Olga Stefan

  1. wow, miruna, asta e o surpriza pt care iti multumesc mult.
    p.s.: apropo de poza de pe volum: sunt mult mai draguta in realitate 🙂

  2. Pentru Olga (nu prea stiu unde sa-i transmit asta):

    Am urmarit (cu empatie si cu mare, mare drag) blogurile tale- olguvia. Dar unul s-a desfiintat, se pare, iar celalalt are usa inchisa. Poti sa-mi deschizi?

    imi poti da un raspuns pe ioana@protv.ro

    Multumesc f mult!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s