vesti bune de la Carturesti :)

 

 Până la sfârşitul lui 2008, Librăria Cărtureşti se va extinde şi în spaţiul clădirii aflate în vecinătate, pe strada Pictor Verona, la numărul 15, cunoscută publicului ca şi sediul teatrului Ion Creangă.

 

Concurând cu dezvoltatori imobiliari şi interese care vizau construcţia unui nou imobil, inadecvat pentru această zonă, Cărtureşti a reuşit să obţină păstrarea în circuitul public a unei clădiri cu valoare istorică şi artistică deosebită.

Datorită acestei reuşite, de la cei 800 mp, Cărtureşti Verona va ajunge la circa 1800 mp. Extinderea presupune atât creşterea spaţiului de retail şi îmbunătăţirea ofertei, cât şi noi puncte de atracţie, respectiv grădina şi terasa. Diversificarea gamei de produse este o direcţie preluată deja şi de concurenţă, aşa că efortul nostru se va concentra pe extinderea domeniilor de interes în oferta de carte şi multimedia, în special cărţile în limbi străine, Cărtureşti urmând să devină principalul retailer din România pentru acest segment.

Lucrările vor începe cu jumătatea lunii iulie, prioritare fiind consolidarea şi renovarea spaţiului existent. Proiectul va fi realizat de arhitectul Şerban Sturdza şi atelierul său, responsabil şi de amenajarea actualei librării.

 

Dezvoltarea Cărtureşti în 2008 se va concretiza cu deschiderea librăriei Cărtureşti în cadrul Muzeului Ţăranului Român, în Bucureşti, extinderea librăriei din Iaşi şi alte 3 librării în Constanţa, Sibiu şi Suceava.

 i’m a fan of carturesti :0 de-aia fac reclama!!!!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s