cum a fost?

mai avem un tip de eveniment literar dar care se edeschide si catre alte arte uite anuntul

din pacate nu am putut ajunge. cine imi pov4este cuma fost?????

Joi, 27 noiembrie 2008, de la ora 17.30, reîncep întîlnirile Efectul de seară găzduite de clubul Green Hours, din Calea Victoriei 120. Invitaţii, adică poetul Mihail Gălăţanu şi actorul Răzvan Oprea, vor redeschide serile cu artişti invitați să-şi (re)cîştige publicul printr-o discuţie faţă în faţă. Pe cei doi îi puteţi asculta spunîndu-şi poveştile de pe scenă şi dintre paginile volumelor, dar şi din spatele lor.

 

Despre Mihail Gălăţanu aţi putea afla că a reuşit performanţa de a fi căutat de poliţie pentru o poezie. Oamenii legii, alertaţi de nişte braşoveni supăraţi cum că poetul, împreună cu colegul de breaslă Marius Ianuş, atacă valorile naţionale, i-au căutat pe cei doi „inculpaţi” la Uniunea Scriitorilor. Din cîte se pare, Laurenţiu Ulici, pe atunci preşedinte USR, le-a arătat … uşa. Puteţi auzi toată povestea chiar de la Mihail Gălăţanu, de la care mai puteţi afla cum e să treci de la Playboy la revista Flacăra sau cum era să scrii poezie cu tentă erotică în anii 90.

 

Răzvan Oprea este unul dintre tinerii actori de la Teatrul Naţional care au adus un suflu nou pe prima scenă a ţării. Cînd şmecheraş de cartier într-o piesă cu titlu „tare”, adică „Viaţa mea sexuală”, cînd binecunoscut personaj de poveste în pielea lui Pepelea, Răzvan reuşeşte cu siguranţă să-şi binedispună publicul. Trebuie să-l vedeţi însă şi cum ştie să fie şef crizat în „Terorism” sau românaş pus pe afaceri murdare în „mady-baby.edu”, ambele spectacole ale regizoarei Gianina Cărbunariu la Teatrul Foarte Mic. Veţi putea afla la Green Hours cum face saltul de la un rol la altul şi care e povestea lui de tînăr actor pe scene importante.

 

Moderatorii vor fi Cătălina George și Ovia Herbert.

 

PS am fost zilele astea pt prima oara la ceainaria Sala de lectura de la Teatrul ACT si e fffff dragutza!!

Un gând despre „cum a fost?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s