despre Tabara de la Lipova in Glasul Aradului :)

 

„Expediţii în Spaţii Necunoscute”

Timp de cinci zile, participanţii au explorat întreaga zonă

În cadrul proiectului „Lipova – Cetate Culturală a Judeţului Arad”, Asociaţia Culturală Ariergarda, Centrul Cultural Judeţean Arad şi Primăria Oraşului Lipova, sub îndrumarea Profesorului Universitar Doctor Daniel Vighi, au organizat la Băile Lipova, Tabăra Tematică „Expediţii în Spaţii Necunoscute”, perioada 21.07 – 26.07.2009.
Timp de cinci zile, s-au realizat identificarea de trasee turistice şi filmări artistice la Cetatea Şoimoş şi la Mănăstirea Franciscană Maria Radna.
Au fost vizitate localităţile şi zonele turistice Podişul Lipovei, Şiştarovăţ, Labaşinţ, Spata, Varniţa, Dorgoş, Ususău, Săvârşin, Petriş, Obârşia, Fântâna Ursului, Troaş – Cabana Regală, Bârzava, Groşii Noi, Rezervaţia Runcu, Conop, Odvoş şi a avut loc o seară literară la Cetatea din Şoimoş.
Tabăra se finalizează printr-o carte de literatură şi turism pentru susţinerea Proiectului „Lipova – Pol de dezvoltare al turismului pe Valea Mureşului”, care va fi înaintat în Programul European Regional Axa 5.3, în vederea promovării destinaţiei turistice a Lipovei.
În acest proiect, Primăria Oraşului Lipova va fi în parteneriat cu Asociaţia Culturală Ariergarda, cu Universitatea de Vest Timişoara şi cu Uniunea Scriitorilor Filiala Arad.
Printre participanţii de seamă, îi amintim pe Conf. Dr. Viorel Marineasa – scriitor, Universitatea de Vest Timişoara, Prof. Univ. Dr. Caius Dobrescu – Universitatea Bucureşti, Tudor Creţu – scriitor, Vasile Dan – Preşedintele Filialei Uniunii Scriitorilor Arad, Redactor Şef Revista Arca, Adela Dragomir – scriitor, publicist Timişoara, Alex Potcoavă – scriitor, Timişoara, Helmut Britz – scriitor, traducător, Köln, Timişoara, Asist. Univ. Camil Mihăiescu – fotograf, Facultatea de Arte Plastice, Universitatea de Vest Timişoara, Alexandru Colţan – scriitor, Timişoara, Daniela Raţiu – scriitor, jurnalistă, Gheorghe Sfaiter – operator, regizor TVR Timişoara, Octavian Soviany – scriitor, Bucureşti, Miruna Vlada – scriitor, Bucureşti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s