7 ani ca 7 bile rostogolindu-se

pe 19 ianuarie 2003 s-a intamplat. un miracol si o răsturnare, o luptă şi un abandon. într-un spiltal din Offenburg, Germania. eram o adolescentă răsfăţată şi fără repere. am căpătat un femur de titan cu care urma sa imi scriu poemele, fericirea. si apoi deziluzia si renuntarea. am îmbătrânit brusc. sunt 7 ani de atunci. 7 e o cifra magica, stiu. ce pot dedica acestor ani altceva decat un poem, si teama sa nu ajung ca in poza de mai sus, cum adesea ma simt…

un poem care a împlinit 7 ani, 7 vieţi şi 7 morţi.   scris acolo.

NOTE LA ALBUMUL FOTO GERMAN

Nu, n-a durat mult, n-am stat acolo multă vreme. Dar şi acum când beau cafeaua neagră şi amară, mai simt mirosul acela medical, învăluit într-o duhoare de tutun stătut şi ceva mă atinge  în locul acela care încă mă doare şi rana de acum doi ani .

 (Sarah Kane4:48 Psychosis)

pe zidul acela copiii se jucaseră de-a viaţa

cu nişte creioane colorate.

râvneam la o inimă de lemn dintr-o vitrină.

când privesc înapoi peisajele se sperie

Vlada a hoinărit prin cimitir

Vlada s-a emoţionat în faţa unui mormânt

cu un Iisus de piatră

mângâindu-mă pe frunte

pe mine mă emoţionează

doar cuvintele ce-ţi mor în braţe

tot în curtea spitalului

era o statuie

un tip slab şi negru de tinichea

cântând din fluier şi dansând

ştiam sigur că eşti acolo

natura din jurul meu te-a asimilat

dintotdeauna cu uşurinţă

când am ieşit din spital în cărucior

i-am dat slăbănogului în loc de fluier

femurul meu găurit

sunetele crăpau în el

când oboseam mă aşezam pe nişte pietre mari

dintr-un colţ al curţii

în ziua aceea

atârna la capul patului meu

un buton pe care trebuia să apăs

ca să nu mă mai doară

 am preferat să muşc din pernă sa înec urletul

 am văzut

luciditatea ca o cameră de spital

uimirea mă copleşea

la fel de tare ca morfina

mi se dădea voie să

 privesc pe geam cu nemiluita

m-am trezit brusc abia pe la miezul nopţii

pleoapele mele erau ca nişte

cârpe cu care se şterg geamuri

am văzut inorogul făcându-şi cruce

l-am salutat dând din cap

mă ustură pielea de ceea ce s-ar

putea întâmpla în poza aceasta

făcută cu mult înainte să ne cunoaştem

oamenii de aici te pot admira că eşti beţiv

însă te invidiază de moarte dacă ai sânii mari

furia neputinţei de-a alerga îmi iese pe gură

şi pe hârtie

 uneori

însă din ce în ce mai rar şi mai fals

după ce ajung la capăt

mă întorc sfioasă

cu pântecele plin de ierburi agăţătoare

creşteai în clipa aceea în mine

ca un miracol într-un ghiveci

o asistentă ce semăna a vestală

îţi tăia mugurii dimineaţa

o dată la trei zile

tristeţea mă leşina

cartea cu psalmi de sub pernă

era pseudonimul vocii tale

mă făceai să cred că vestala

nu era cu mult mai frumoasă ca mine

ţi-am mulţumit într-un mod lichid

nepracticat pe lumea asta infamă

energiile le furam din mâncare şi apă

şi mai ales realitatea cu gust de otravă

scoteau energiile din mine prin tuburi

le demonstram că

a leşina înseamnă a boli cu frenezie

cînd îi cad Vladei fire de păr

cad şi cei prezenţi odată cu ele

amintirile mănâncă şi ele multă          

energie şi transpiraţie

ar trebui interzise în spitale

şi de fapt în toate locurile publice

îţi priveam cu înverşunare icoana

şi paradoxal nu Te iertam niciodată

nu pot să uit

văd mereu în faţa ochilor

frica aceea de mine

desăvârşindu-se

din volumul Poemextrauterine, Paralela 45, 2004

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s