Paradigma / Marin Mincu

Motto:

„Disidenţa e, înainte de toate, chestiune de operă. […] A te afla în opoziţie înseamnă a te sustrage în permanenţă oricărei manipulări din partea puterii” – Marin Mincu, într-un interviu acordat revistei „Contemporanul” şi redat în paginile ultimei cărţi publicate de el, „Cvasitratat de/spre literatură. (A fi mereu în miezul realului)” (p. 100).

fiindca probabil putini dintre voi ati ajuns in posesia acestui numar special al revistei Paradigma, am gasit interesant sa prezint continutul sau in memoria lui Marin Mincu:

Marin Mincu. Omul şi opera – viaţa şi prelungirea sa. Marin Mincu a murit, iar acest fapt, aşa cum se cuvine, nu este trecut cu vederea. Colegi, studenţi, prieteni ai profesorului au scris pentru noul număr al revistei „Paradigma”, patronată, de acum înainte spiritual, de Marin Mincu. I-au fost dedicate mesaje, amintiri, regrete, de fapt… cuvinte. Instrumentele de înregistrare a realului, în miezul căruia profesorul obişnuia să fie. Este semnificativ că dezbaterea din această ediţie in memoriam se intitulează „Complexele şi «iluziile» literaturii române”, ştiută fiind indignarea criticului faţă de aceia care, dintr-un motiv sau altul, încearcă să subestimeze, să bagatelizeze valorile literaturii noastre. Pe prima pagină a revistei regăsim Argumentul lui Marin Mincu privind sintagma maiores-ciană „forme fără fond”, o expresie pe care criticul o găseşte nocivă în ceea ce priveşte conştiinţa creatoare românească: „De atunci s-a născut / instaurat un sindrom negativ în legătură cu înzestrarea noastră culturală de a intra într-o competiţie reală cu Occidentul. […] Nu cumva aceste complexe şi deziluzii castratoare au doar o motivaţie fictivă care ne împiedică să fim noi înşine în cultură? Nu ar fi mai profitabil – în loc să ne turnăm singuri cenuşă în cap – să depăşim handicapul freudian autoindus printr-o altă angajare – mai eficientă – în actul creaţiei?”. Tot pe prima pagină avem de-a face şi cu un (post)argument, semnat de George Popescu, în care autorul sondează momentul aflării nefericitei veşti privind moartea lui Marin Mincu, dar şi omagiul scriptural adus pe această cale: „Omul – Mincu s-a retras, asemenea unui actor pentru care scena (literară) s-a imers organic în pliurile existenţei cotidiene, lăsându-şi opera, cu toate provocările ei mai mult sau mai puţin voluntare şi, deci, asumate, într-o aşteptare, de dorit, fertilă”. Răspunsul scriitorului Luca Piţu la dezbaterea lansată încă din timpul vieţii de Marin Mincu este „Marginalii noi la teme vechi” – o trecere cronologică în revistă a culturii româneşti, în timp ce Mircea Muthu îşi intitulează articolul „Formă şi/sau/fără fond”. Constantin Pricop propune „O temă de eliminat”, prin care semnalează lipsa oamenilor de litere interesaţi de reluarea polemicilor şi discuţiilor secolului al 19-lea. „Scriitorii tineri nu mai sunt atraşi de asemenea schimburi de idei. Cele întâmplate în trecut par a-şi fi pierdut definitiv, din această perspectivă, actualitatea. Cei de azi se văd trăind într-o lume diferită”, susţine autorul. În cadrul aceleiaşi rubrici mai pot fi citite articole semnate de Cornel Ungureanu, Antonio Patraş, Nicolae Bârna, Felix Nicolau, Marian Victor Buciu, Dumitru Chioaru şi Mihai Ene. Sub genericul „In memoriam Marin Mincu”, au semnat în omagiu: Ştefan Borbély, Bogdan Creţu, Florin Mihăilescu, Şerban Foarţă, Irina Petraş, Mihail Vakulovski, Liviu Ioan Stoiciu, Marina Cap-Bun, Mircea Ţuglea, Mihai Ene, Alina Bârgăoanu-Vasiliu şi Octavian Soviany. „Ave MM! Generaţia MM te salută!”, ne anunţă descendenţii generaţiei „Marin Mincu”, la rubrica „Euridice fără Orfeu”. Mugur Grosu, Elena Vlădăreanu, Miruna Vlada, Vasile Leac, Claudiu Komartin, Mitoş Micleuşanu, Grigore Şoitu, Silviu Dancu, Sorin Dinco, Emilian Galaicu-Păun povestesc cum l-au cunoscut pe Marin Mincu, cum l-au primit în sufletele lor şi cum nu-l vor alunga niciodată de acolo. „Marin Mincu a fost persoana care chiar a făcut ceva pentru noi, cu dăruire. Ne-a susţinut, ne-a ascultat, ne-a publicat, iar în acelaşi timp nu ne-a îndoctrinat şi n-a încercat să ne modeleze. […] A fost un fin specialist în latenţe literare şi nu numai, dar, cel mai important, a fost şi va rămâne un Părinte al Avangardelor. O să-mi lipsească Marin Mincu”, scrie Mitoş Micleuşanu. La finalul publicaţiei, îl cunoaştem pe „cavalerul danubian” Marin Mincu prin viziunea şi memoria criticilor italieni: „Marin Mincu e un cavaler danubian care, în călătoriile sale dus întors între Est şi Vest, nu-şi uită niciodată rădăcinile adânci neolatine ale propriei descendenţe culturale. Scriitor şi critic, predă de mulţi ani literatură română în Italia şi promovează în ţara sa cunoaşterea poeziei noastre”, scria, în 1985, Alfredo Giuliani.

preluat de aici

Un gând despre „Paradigma / Marin Mincu

  1. Marin Mincu a ramas o permanenta in spiritul, in cugetul si in sufletul satmarenilor, care l-au admirat, l-au iubit si l-au adulat. Si nu numai de Zilele Poesis. Marin Mincu trebuia sa vina si in 2010 la CN Mihai Eminescu, din Satu Mare, unde, in ultimii ani se intalnea cu noi, elevi si profesori. Cu un an in urma, intalnirea cu Domnul Profesor a fost un REGAL.
    Si totusi..de ce v-ati dus fara sa ne dati un semn???????????
    Sau, poate, acum vegeati asupra literaturii noastre, pe care atat ati iubit-o.
    Dumnezeu sa va odihneasca si sa va gasiti linistea, pe care aici, cu noi, ati refuzat-o mereu. Linistea era moarte, nu-i asa? Si Dvs erati un dionisiac!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s