Sofia Ne-poetică

ca parafrază la Sofia văzută de Radu Vancu…

Întreaga escapadă bulgară a stat sub semnul frigului (care mi-a intrat în oase, în măduvă, când m-am intors dîrdîiam in continuu din reflex) dar şi al fricii. Frigul năprasnic a început în tren. La dus am călătorit pe timp de zi, în vagon bulgar. uşile nu se închideau şi tot frigul de pe coridor intra în vagon. am avut mare noroc ca am intalnit o fată foarte drăguţă, originară din Velico Tîrnovo (oraş pe care doream să îl văd de mult, are cetate şi am auzit că e fermecător, fata mi-a întărit această opinie) dar care studiase un an in Bucureşti la Facultatea de arte, si se îndrăgostise iremediabil de acest oraş. Venise  acum în vizită că i se făcuse dor şi mi-a mărturisit că din Velico Tîrnovo Bucureştiul e mai aproape decât Sofia…Plănuia chiar să se mută aici, ceea ce m-a surprins plăcut. Au fost câteva ore interesante de schimb intercultural, ba mi-a dat chiar şi cîteva sfaturi despre Sofia, ne-am încălzit oricum amândouă povestind. am conchis că diferenţele între cele două ţări nu sunt mari şi ne simţim ca acasă în ambele. am fost foarte impresionată să o ascult descriind frumuseţile Bucureştiului şi parcă mi-a crescut puţin inima… (a propos, trebuie să recomand în acest context www.deceiubimbucurestiul.ro ca fiind o iniţiativă excelentă, de stimulare a angajării publice artistice pro Bucureşti.)

mai nasol a fost că de îndată ce ea a coborît din tren, am rămas singurul pasager nu doar in tot vagonul, dar cam în toate cele trei vagoane de la capătul trenului. se înnserase deja, atmosfera era îngheţată (la propriu), apăsătoare. la un moment dat a urcat dintr-un sat (ceva haltă cu nume complicat) un bărbat cu ten măsliniu 😉 într-un costum de stofă gri, atipic de elegant, cu pantofi de lac negri, o chică ondulată curgându-i pe umeri şi cioc strălucitor. deja în capul meu începeau să se deruleze scenarii tip BalkanPsycho – cine naiba să îmi audă zbieretele chinuite în urma înjunghierii, când nici conductorul nu se mai ostenea să treacă  prin ultimele vagoane pustii? la un moment dat tăcerea apăsătoare este oprită brutal: mai întâi văd o femeie blondă îmbrăcată în uniformă albastră, cum aleargă strigând ceva în bulgăreşte cu o mină disperată, apoi un bărbat gras cu şapcă de naş se chinuia să o urmeze, iar în spatele lor un poliţist, toţi lamentându-se în cor. involuntar, i-am urmărit cu privirea până în capăt, unde s-au oprit, au gesticulat, apoi au luat-o la fugă înapoi. au făcut cîteva ture tip NYPD Blue prin vagoanele părăsite, apoi bărbatul cu chică i-a întrebat ce s-a întâmplat, feţele noastre erau deja foarte îngrijorate. scenariile mele se schimbaseră şi o virau deja către o catastrofă uriaşă (explozia locomotivei, deraierea pe un pod şi naufragiul în Dunăre, lovirea unui copil care se juca paşnic pe şine etc ). bulgara lor obosită de alergătură l-a făcut chiar şi pe domnul cu chică că nu înţeleagă prea bine. cei trei urmăritori scoteau ceva gâfâieli şi prin staţie, eu deja tremuram de spaimă. cel puţin uitasem că mi-e frig şi creierul nu mai procesa informaţia conform căreia degetele de la picioare îmi degeraseră pe jumătate… se pare că era vorba de ceva urmărire internă, probleme organizatorice, nimic grav, deşi desfăşurarea de forţe arăta cel puţin un atac terorist… văzundu-mă probabil palidă la faţă bărbatul se apropie şi mă întreabă ceva zîmbind, în bulgară. eu spun că nu speak Bulgarian. apoi el începe să îmi vorbească în Germană. eu îi spun că ja, ich vershtende, aber… nu prea le am cu vorbitu, doar cu înţelesu… şi uite aşa am pus de o convenţie: el vorbea în germană, eu îi răspundeam monosilabic în germano-engleză. nu mare mi-a fost mirarea să observ că tipu avea un vocabular foarte bogat, şi vorbea cursiv şi clar (făcea chiar minipoante, iar eu zâmbeam forţat..) deşi pantofii lui de lac nu îmi promiseseră nimic din toate astea…

şi uite aşa am ajuns să pătrund în fenomenologia imigrantului balkanic plecat în Germania la „muncă”, activitate ce nu a fost detaliată dar care părea cel mai probabil ceea ce noi denumim drept „ciordeală profesionistă, organizată şi pe termen lung”. acum tocmai fusese la Munchen, unde de OktoberFest e raiul pe pământ (probabil mai ales din perspectiva meseriei sale). mă simţeam cumva mai liniştită (adică ce putea fura de la o româncă… eram doar colegi de branşă întrucâtva… asta am simţit-o după zîmbetul său cînd i-am spus că sunt din Bucureşti sehr gut, sehr shon stadt, sehr gut Leute der Rumanish.. spunea cu subînţeles) dar am avut apoi o maaaare dilemă morală: mi-a venit să fac pipi. până la Sofia, conform biletului (adică fără întârzierea balkanică de rigoare) mai aveam o oră. şi băusem mai bine de un litru de apă, rece sloi, deci situaţia era gravă. începusem să îmi fac deja în cap calcule: cât valorau bagajele mele, cât aş fi pierdut dacă mă deplasam către toaletă şi ele dispăreau etc. Am ales varianta „worse case scenario” – mă abţin până la destinaţie, îmi veghez comorile. după 10 min a trebuit să apelez la varianata „hyper worse case scenario” – să mă duc la toaletă cu poşeta bine înţesată de lucruri (a trebuit să îmi îndes şi articolul pe care îl aveam de prezentat în poşetă, căci puteam să pierd orice altceva, mai puţin obiectul muncii nu) şi m-am deplasat către toaletă făcând rugăciuni intense. mi s-a părut că aş fi fost prea ironică dacă îi spuneam să „watch my bags..” aşa că am plecat pur şi simplu… dar ghinion: toaleta din primul vagon nu era funcţională, uşa era blocată. tremuram. am mai aruncat un ochi temător către bagajele părăsite  lângă „şacalul” profesionist de Munchen, şi am luat-o la picior către celălalt vagon. trebuia să fiu rapidă. nu mai intru în detalii: bucuria micţiunii mi-a fost însă grav umbrită de teama pierderii valizelor, şi-aşa foarte sărace.. chiar mă gândisem că poate ar fi fost mai bine să îi descriu tipului subtil de la bun început cam ce am în rucsac. măcar să nu se mai ostenească, să îşi dea seama că nu merită efortul…în discuţiile anterioare am încercat totuşi să pozez pe studenta fără de niciunele, ceea ce pe el îl punea şi mai mult în valoare – eu mă văitam, el se lăuda cu oportunităţile vieţii în germania, eu cu cărţile, el cu mangleala…  şi tot aşa decursese discuţia noastră până să mă gâtuiască senzaţia de pipi… în fine, m-am întors tropăind prin cele două vagoane iar rucsacele erau la locul lor, tipul citea paşnic un ziar. într-o ultimă haltă mi-a oferit o ţigară în timp ce coboră să se aerisească, un Dunhill luuuung dintr-un pachet vişiniu foarte luxos. l-am refuzat politicoasă şi foarte foarte recunoascătoare că nu m-a prăduit, mulţumind zeilor că „măsliniul” o duce atît de bine cu ciordeala occidentalilor încît nu se „coboară” la balkanici de-ai lui…  poveştile vieţii lui grele de imigrant dar şi avantajele extraordinare obţinute astfel vor fi subiectul altei analize…

m-am simţit în al nouălea cer când mi-am văzut numele pe peronul gării din Sofia. era scris cu litere majuscule, absolut corect, pe fond galben. un domn 50+ îmi zâmbea cu mesajul :” i not speak english but welcom in Sofia” pe care cred că îl repetase de cîteva ori înainte ca pe o poezie. el mi-a fost un ghid de nepreţuit prin noroaiele Studenski Grad-ului (oraşul studenţilor) un fel de Grozăveşti  al Sofiei, mai extins şi mai bine organizat ca al nostru. drumul a durat cam 30 de min, în maşină evident nu exista încălzire, dinţii erau deja antrenaţi în clănţănit.. mi-a plăcut că de fiecare dată când treceam prin faţa unei clădiri importante din centru el mi-o descria amănunţit în bulgară, cu vădită mîndrie locală, iar mie nu îmi rămânea decât să răspund mecanic cu banalul oh, yes, very interesting, very beautiful, ceea ce îl ungea la inimă.  iar eu nu am putut din păcate tresări decât la auzul numelui de Alexandr Nevski, zâmbetul meu l-a îmbiat să îmi spună şi biografia romanţată a individului, din păcate lipsa subtitrării a distrus din farmecul poveştii. era deja 11 noaptea. organizatorii nu răspundeau la telefon (se pare că dormeau..) aşa că a trebuit să ghicim în care din cele câteva zeci de cămine proaspăt renovate aveam să locuiesc eu, căci nu îl anunţaseră dinainte, doar îi dăduseră cheia… picioarele noastre fiind împotmolite în noroi în tot acest timp al căutării şi regăsirii iniţiatice… climaxul micii acţiuni detectiviste a fost un telefon prelungit primit de bărbat, început pe un ton calm, mieros, apoi în crescendo până la câteva posibile  apostrofări sau chiar înjurături. credeam că vorbeşte cu organizatorii, care vin cu informaţia salvatoare, iar el îşi exprima în final enervarea că fusese însărcinat cu o asemenea ingrată misiune în miezul nopţii. dar mi-a mărturisit stingherit: my woman…!!, enervată că de ce umblă el la ora aia cu o studentă care nu vorbeşte bulgară, prin nu ştiu ce campus… scenariul părea, ce-i drept, foarte dubios… după lungi negocieri, răsturnări bruşte de situaţie şi portari care mă mâncau din priviri (păream singura vinovată de acea situaţie nefastă, probabil tot în capul meu s-au spart şi ocările nevestei supărate când omul a ajuns acasă) s-a găsit camera. deşi înainte de a bate la uşă, bărbatul încă mai avea ceva ezitări, iar mie îmi venea deja să le cer un cojoc şi să mă culc pe scări.. dar cursa se terminase. gestul bărbatului de final m-a lăsat mască: mi-a întins hârtia galbenă cu numele meu, spunând: it’s yours, no? take it! am  rămas încremenită. o parte din problemele mele identitare se evaporaseră, pusesem din nou stăpânire cu adevărat pe numele meu.

în cameră, stupoare: frig tip Polul Nord. camera era cred proaspăt renovată (baia încă nefinisată o demonstra din plin) şi nu trăseseră încă un calorifer… m-am înfăşurat în două pături, ceea ce nu m-a oprit să înţepenesc de frig şi să mă trezesc semi anchilozată, clănţănind.

dar a doua zi revederea Jelenei (o doctorandă la Univ din Belgrad, care predă la univ din Banja Luka, deşi nu spune niciodată că e Bosniacă, cu sensul de locuitor al federaţiei Bosnia Herzegovina, ci că e Sârboaică, pe care am cunoscut-o astă vară în Pecs) m-a mai înseninat. am vorbit mult, am schimbat impresii, am bârfit şi trăncănit ca fetele. etnicitatea ei a fost un bun prilej de discuţii aprinse, dar extrem de utile. de multe ori simt că discutând cu oamenii din zonă despre situaţia Bosniei fac mai mulţi paşi spre  înţelegere decât citind viziuni academice despre acest subiect. viaţa îi bate deci chiar şi pe oamenii de ştiinţă :).

am ajuns în holul Universităţii UNWE (ASE-ul lor, departamentul de Relaţii Internaţionale, clădire comunistă updatată capitalist)

 la ora 9 dimineaţa, spre stupoarea noastră şi a organizatorilor mai ales, căci de fapt conferinţa începea la ora 10.30. but you were hungry, weren’t you, that’s why you came so early? şi eu care credeam că fiind la dietă par mai puţin fomistă, formele însă m-au trădat… iar nouă ne pică feţele de indignare după o asemenea replică obraznică şi ripostăm: but you told us to be here at 9. … ei nu se lasă: oh, we just wanted to make sure you arrive at 10.30. you know, we are in the Balkans…., şi tipa se hăhăieşte cu subînţeles iar eu şi Jelena ne uităm una la alta cu enervare… şi ne întinde o pungă de prăjiturele de cafea, crezând că suntem nemâncate de câteva zile şi cădem din picioare, de aceea probabil venisem punctual, chiar la ora la care ne spusese… ne relaxăm însă, refuzăm politicos fursecurile, negăm varianta lor mîrşavă,  şi ieşim afară la o plimbare. iar priveliştea avută la întoarcere ne-a înseninat întreaba zi şi ne-a detensionat de tot: pe marmura lucioasă din holul imens, impecabil îşi face drum, grăbit, un… şoricel. traversează adulmecând holul, noi îl privim amuzate, apoi se refugiază într-o sală. aveam să descoperim că dorise cu tot dinadinsul să ia parte şi el la conferinţă: era chiar sala unde ţinea întâlnirea la care participam şi noi. nu de puţine ori mă uitam pe la picioare în timpul evenimentului, cu gândul că poate îi simt mustăţile adulmecând cunoaşterea…

conferinţa internaţională a fost minunată mai ales pentru că a fost în limba bulgară. după cum o arăta şi afişul:

iar rectorul, o, da!, rectorul avea evident ceafa lată… invitaţii se uitau la mine şi la Jelena ca la ceva animale pe cale de dispariţie. căci nu vorbeam bulgară, ci engleză, şi ne nimerisem la acel eveniment, se pare, ca nişte extratereştri. ceea ce ne-a făcut de fapt să ne simţit ca nişte invitate speciale … partea cea mai balkanică a conferinţei a fost, iaraşi evident, pauza de masă. dacă în sală eram cam 25 de oameni la sesiunea de dimineaţă, în timpul mesei de catering holul era neîncăpător: peste 40 de profesori şi studenţi înfometaţi de cunoaştere îşi umpleau farfuriile. nu mare ne-a fost mirarea când la sesiunea de după-masă în sală am mai rămas cam 12 persoane…

cu toate acestea, am rezistat eroic bombardamentului academic bulgar şi am prins cam 4 ore de vizitat oraşul bonus. ba chiar şi frigul o lăsase mai moale. dar nici vizita aceasta nu ne-a fost lipsită de aventuri. după ce am aşteptat vreo 20 de min unicul autobuz care ducea din lumea studenţilor în centru, şi fiind unicul era evident full ca o conservă (metaforă bună a celebrilor castraveţi muraţi bulgăreşti de renume mondial), nu ne-am bucurat de serviciile sale nici 2 staţii căci dintr-o dată îi vedem pe toţi pasagerii coborând. ups, pană! nasol era că nimerisem pe marginea drumului într-o zonă de pădure (aveam să aflăm de la un binevoitor că acea pădure imensă era parcul central, ocazie cu care trebuie să remarc că Sofia e un oraş foarte verde şi cu mulţi copaci) şi pe margine nu erau trotuare… ceea ce ne-a făcut pe noi, cei peste 60 de călători abandonaţi în pustiul urban, să ne strecurăm printre maşini până la cel mai apropiat trotuar şi cea mai apropiată staţie cam 10 minute… cu adevărat palpitant…ajunse în centru,  am văzut universitatea, cîteva clădiri ferchezuite, am zăbovit puţin în faţa giganticei şi impresionantei biserici Alexandr Nevski, am intrat, am inspirat căldura ei (şi la propriu şi la figurat de data asta) şi ne-am pornit către gară.

încă nu pot spune cum mi s-a părut Sofia, căci nu am gustat-o nici pe o măsea. mi-a plăcut că gara centrală e foarte înaltă, de sticlă  şi are pe un perete din mijloc un mozaic uriaş cu roţi, şenile şi ceva şuruburi patronate de o stea roşie ;). iar exact în faţa mozaicului gara e patronată de un Mc Donalds ;).

a, şi o clădire anonimă care mi-a plăcut:

 Per total, experienţele avute aici m-au amuzat şi îngrozit probabil în egală măsură. Oare mai merită să menţionez că la întoarcere, în vagonul de dormit eram doar eu şi trei coreeni care vorbeau română cu ceva accente olteneşti (iarăşi scenarii cu tranşări, valize, etc) şi era un frig INFERNAAAL întrucât conductorii hotărâseră să nu dea încă drumul la căldură, mai ales că însoţitorul avea reşou???? doar  aşa am putut constata că frigul din căminul bulgar fusese o dulce idilă pe lîngă frigul crunt din cele 10 ore din cuşetă… cred că încă nu mi-a ieşit din oase…

Urmează idila de pe tărâm asiatic, Istanbul şi Sakarya, o poveste mult, mult mai plăcută, dar după ce mi se va regenera energia narativă…

5 gânduri despre „Sofia Ne-poetică

  1. Miruna, mă faci să mă simt ca un fel de agent de turism care una promite-n pliant şi alta serveşte la locul faptei 🙂
    Însă tipul cu chică zău că-i simpatic, nu ştiu de ce te-a speriat, e clar că e un fel de Daniel Craig al pickpockeţilor, cu cod moral definitiv criptat în genomul de şuţ.
    Cât despre şoarece – mi-a făcut seara, ca să zic aşa.
    (Iartă-mă că mă amuză aşa de tare păţaniile tale, dar nici tu nu trebuia să le descrii aşa de haios!)

  2. cine râde la urmă, râde mai bine, nu? şi mie expresia „Daniel Craig al pickpockeţilor, cu cod moral definitiv criptat în genomul de şuţ” mi-a făcut seara 🙂

  3. incredibila si terifianta, draga Nico.
    era si o ea in acest mini comando de Dragonul Rosu, o coreeanca, care ii cerea nasului insistent> plapuma, plapuma!!! intr-o romana neaosa. o buna modalitate de a combate frigul, numai ca biata de ea se credea la 5 stela ca sa aiba dreptul la o plapuma in tren:))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s