despre deţinuţi numai de bine

Festivalul de Teatru al Deţinuţilor EXIT a ajuns deja anul acesta la ediţia a 2-a. este organizat de un ONG foarte activ unde lucreaza cateva prietene de-ale mele, Art Fusion si de Autoritatea Nationala a Penitenciarelor, evident. am fost si eu aseara la teatrul Nottara in primul rand pentru trupa de la Bistriţa (pe care o mai urmarisem asta vara, la ei acasa, unde am trait emotii puternice) si pentru Bucureştenii nostri de la Rahova, antrenaţi de Iulian Gliţă, un actor prieten implicat cu entuziasm in acest proiect. si evident si din multă curiozitate.

ce am aflat:

  • ca in Ro sunt vreo 43 de penitenciare
  • ca la Jilava sunt condiţii muuult mai naspa decat la Rahova si mai ales mai naspa decat in provincie
  • ca 80 % din deţinuţi sunt recidivişti
  • ca aproape 70% dintre deţinuţi sunt persoane care nu şi-au finalizat ciclul de şcolarizare obligatorie

am fost emoţionată de

  • ochii lor in lacrimi de la sfârşit, cand sala ii aplauda in picioare (pe merit)
  • cateva soţii cu prunci in braţe incercand sa faca semn disperate catre actorii-soţii-deţinuţi de pe scenă
  • o tipă plină de aur raspunde la super telefonul ei aurit: ce sa fac, dragă, sunt la teatru, am venit sa imi vad geniul! 
  • implicarea actorilor si regizorilor. ca exemplu o dau pe Camelia Toma de la Bistriţa, pe care o cunosc mai indeaproape. rar vezi atata devotament intr-un singur om. e profesoara de română, e o tipă şi serioasă şi de gaşcă, face teatru din pasiune, însufleţeşte tot ce face (alături de fiica-sora ei 😉 Ana). aici e ONG-ul cu care isi fac ele de cap. ceea ce a reuşit să facă în penitenciarul Bistriţa alături de Claudiu Komartin (şlefuitorul textelor spectacolului) e absolut extraordinar.  cu un ochi te bucuri, cu altul plîngi.
  • că unii dintre poliştii de gardă erau pentru prima dată la teatru, şi le puteai citi pe chip puţină teamă & fâstâcire, lovely

ce m-a nemulţumit

  • că deţinuţii nu şi-au putut umări unii altora piesele (săracii stăteau sechestraţi în spatele scenei… come on, what was the point of the whole thing???)
  • că nu prea s-a respectat programul, unii au stat mai mult pe scenă alţii mai puţin.
  • că organizatorii nu au fost mai prezenţi/activi printre invitaţi & spectactori. când aveai o nelămurire nu prea ştiai la cine să apelezi şi asta e frustrant, mai ales pentru cei veniţi din provincie.

All in all, o iniţiativă absolut extraordinară, dar care ar trebuie pusă în practică mai bine astfel încât procentul uriaş de recidivişti să scadă. oare nu e asta scopul? oare nu de-asta ne străduim ca prin artă aceşti oameni să treacă dincolo de violenţă şi neajunsuri şi să poată avea o viaţă normală după?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s