oraşul muşatinilor

am fost în minunata urbe romaşcană (jud Neamţ, deşi e aproape şi de Bacau, şi eu credeam că e în jud Bacău iniţial, sunt varză 🙂 ) pentru 3 zile. iata rezultatele:

  • pe tren (5h 30min cu rapidu) am citit Ioan Groşan, Un om din est. şi imi amintesc ca la prima mea vizita in Roman, in acelaşi tren, dar in luna mai, am citit Frumoasele străine de Mircea Cărtărescu. din păcate, ambele au fost nişte alegeri foarte neinspirate pentru o călătorie plictisitoare cu trenul. pentru ca era cat pe-aci (in ambele cazuri) sa fiu predata Poliţiei comunitare! râdeam ca o căpiată. doamnele de bine puneau mâinile la ochi pruncilor ce ma priveau ingroziti, barbatii cheflii se gandeau daca sa imi ofere primul ajutor in caz de sufocare prin crize de isterie si râs. două cărţi absolut savuroase, dar va implor, NU le citiţi în spaţii publice! la o adică, puteţi fi săltaţi de autorităţi chiar pentru posesie ilegală de substanţe psiho-râso-active.  dar mai mult decat râsul nebunesc, violent, chiar periculos pentru cei din jur (eu uneori mai pocnesc si din palme cand ma apuca damnarea râsofilă), simţeam acut nevoia sa comentez ceea ce citesc. ambii povestaşi sunt nu doar plini de umor inteligent, dar si de miez, au un ochi analitic profund şi, cel puţin in cazul meu, dacă nu intorc pe toate feţele deşteptăciunile citite, se consideră că nu am citit ca lumea o carte si sunt şucărită (O. e o mina de aur in acest sens, bietul de el imi asculta toate comentariile convulsive dupa ce citesc, stie ca numai asa ma pot intoarce cu bine din fictiune in realitatea casnica..). am fost deci f frustrata ca nu am putut comenta  nimic in tren, caci daca mai peroram si de una singura cu siguranta ajungeam la Socola! Mai ales la Groşan am simtit acum nevoia sa comentez, caci al său Decameron m-a pus serios pe gânduri, analize & concluzii despre adevăratul comunism românesc, cel din interior, cel nemuritor. de aceea sunt acum aşa locvace, imi cer scuze, am trecut prea mult prin penitenţa tăcerii.
  • am locuit in Hotel Roman, chiar in centru. hotel in renovare. cred ca in ultima seara am fost singurul client in intreaga clădire, abandonată în cârligele macaralelor unei firme de construcţii. doar eu si usile ce ieseau din balamale, mobilele cărate cu zgomot si trudă pe scări, bormaşinele, gresia spartă, covoarele făcute sul. era ca o stare de asediu. nu stiu de ce, dar in camera complet albă, intimă, simplă şi elegantă mă simţeam ca un prizonier in timp. habar nu am de ce, poate şi Groşan mă dăduse peste cap, dar am devenit foarte nostalgică. *pentru cunoscători: m-am simţit ca in romanul Apropierea de Marin Malaicu Hondrari, când cei doi îndrăgostiţi erau aproape de despărţirea finală şi şi-au trăit aceste momente tensionate pe un vapor uriaş, plin de muncitori care îl dezasamblau. el redă absolut magistral disperarea unei relaţii frumoase terminate brutal, cu paşii fojgăitori ai unor străini care deconstruiesc fără milă, bucată cu bucată, ca intr-un ritual de sacrifiu foarte crud, ultimul cuib al foştilor îndrăgostiţi – ceva ce devenise în câteva clipe deja un fost vapor. nu trebuie să mai adaug că acela a fost pentru mine climaxul cărţii, şi poate de aceea am asociat toată acea durere şi nostalgie cu ce am simţit în hotelul renovat din Roman. poate şi Groşan e de vină, pentru că hotelul este unul construit in timpul comunismului (şi are toate atributele specifice unui hotel „de lux” comunist, ase vedea in poză) şi acum este renovat printr-un proiect european, urmând să devină auster, sobru, elegant in buna tradiţie a capitalismului de tranziţie. auzeam poate din pereţi poate un strigăt acut al acestui spaţiu unde dipăreau intr-o clipă, prin mâinile vânjoase şi reci ale muncitorilor, decenii întregi de viaţă, totul fiind „lustruit” ca şi şi când nimic nu a existat… Acceaşi e senzaţia lăsată şi de romanul Un om din Est, cu siguranţă, atâta nostalgie, umor şi poezie laolaltă găseşti rar între aceleaşi coperte.

  • iar la micul dejun, ca sa ma razbun & sa ma simt ca intr-un film suprarealist, am comandat Somon Fume in prima zi şi Pastrama de raţă cu andive in a doua. eu ingurgitam cu delicateţe, in timp ce in jurul meu muncitorii îşi rupeau spinarea cu mobilele. inca o lovitură dată imperialismului şi socialismului la un loc 😉
  • am cumpărat ceva ca suvenir de la inegalabilul magazin Miruna XXL 😉 din centru

  • să vă mai povestesc de panica trăită şi de scenariile apocaliptice declanşate de faptul că eu am sosit la Roman la doar câteva ore de la celebrul linşaj dintre interlopi dintr-o cafea chiar in centrul oraşului Piatra neamţ? şi de faptul că am ajuns în oraş la o zi după ce nişte băieţi se bătuseră (probabil pentru femele şi teritoriu, ca la Animal planet) la 500 de m de hotelul Roman, atât de tare încât unul intrase in comă?
  • am învăţat o expresie porcoasă (dar are astfel de conotaţii numai in Moldova, mie mi s-a părut inofensivă, cel mult ca o replică şugubeaţă din Creangă) „hai, oleacă, în păpuşoi!”
  • am cunoscut noua echipa de jurnalişti de liceu (ca doar de-aia m-am sus). citiţi-le anchetele aici . dar m-am speriat că pe una din fete nu numai că o chema Miruna Ioana, dar culmea, avea şi ochii verzi, şi, culmea culmilor, scrie şi poezie.
  • tot Groşan şi romanul său (unde intr-una din aventuri se bea cu mare poftă vişinată de casă) mi-a făcut o poftă inumană de , evident, vişinată. aseară, ca să celebrez întoarcerea in Buc, am dat pe gât cu O o vişinată care are, culmea, legătură tot cu Groşan, mai exact cu studenţia lui echinoxistă alături de O – se numea Clujul dulce  🙂 (căutaţi-o prin magazine, e delicioasă si nu dă dureri de cap, desi poate te face mai vorbareţ, ca mine acum)
  • luni am făcut o minunată plimbare de la Roman la Piatra Neamţ (un oraş absolut fermecător, centrul mai exact) unde am comis o erezie a dietei: am mâncat la cofetăria Central 😉 o „învârtită cu nucă”, una din capodoperele culinare dulci ale Moldovei, in directă concurenţă cu „poalele-n brîu” 😉
  • am participat, prin amabilitatea profesorului coordonator din Roman, la o oră de istorie la clasa a9-a. Războaiele medice. doamne, ce dor imi era! a fost foarte frumos, am stat in bancă şi mi-a zburat mintea departeeeeeeeeeeeeee, până la Alexandria, imperiul persan, Egipt, si frumuşelul Iskander de care eram indrăgostita intr-a zecea 😉
  • mi-am uitat incarcatorul la mobil, asa ca am stat 2 zile fara telefon. tragic!!!! dar poate de-aia am gandit asa mult si am avut vreme sa fiu împresurată de nostalgii
  • am dat mâna cu primarul oraşului
  • am primit cadou o cană (am o colecţie de căni din care îmi beau cafeneaua, aşa că m-am bucurat taaare mult)
  • intr-una din seri mi s-a făcut o poftă nebună de măsline şi gogonele. desi pofta a fost mai puţin mistuitoare ca cea de vişinată. ce ciudat funcţionează mintea şi asocierile! parcă aş fi in Joyce..
  • am găsit chiar locul unde s-a jucat HORA UNIRII ;)))))

  • Moldova e una din regiunile din Ro unde resimţi cel mai acut prezenţa unui adevărat militantism ortodox, pornind de la troiţele omniprezente, şi până la inscripţiile cu ” Vino la Christos” de la intrarea in biserici. am avut o discuţie foarte interesantă pe această temă cu un catolic ce locuieşte aici, si e absolut copleşit.

  • de fiecare dată când vin această parte a ţării (Moldova) mă simt ca şi când aş fi cu adevărat  intr-o altă ţară. zău. de-aia simt nevoia să iau mereu suveniruri si ma uit cu mare uimire in jur.

4 gânduri despre „oraşul muşatinilor

  1. Miruna, absolut cuceritoare relatarile tale despre calatoriile pe care le faci si lucrurile/evenimentele/oamenii care-ti ramin in minte. Imi face chiar multa placere sa le citesc.
    Si, crede-ma, mi-ai facut o pofta de lecturat beletristica ceva de speriat. Modul in care participi tu la realitatea din cuvinte, cu toata fiinta, lasindu-te purtata si cu intelectul, si cu afectul, reactionind fara rezerve, este un spectacol in sine. Acuma ca oamenii sint speriati de bombe si nu inteleg ca a citi o carte te prinde cel putin la fel de mult, daca nu mai mult, decit cind te uiti la tv, e la fel de adevarat.
    Eu citesc in metrou si ma trezesc in hohote de ris si exclamatii. N-am remarcat sa se sperie careva de mine. Ori ca bucurestenii de la metrou le-au vazut pe toate, ori ca-s prea somnorosi/preocupati de altele.

    Cit despre Moldova si militantismul ortodox, il gasesc nu doar desuet, ci si deplasat si favorizat de problemele sociale si economice.
    Pacat.

  2. multumesc de reactii.
    militantismul ortodox e legat de felul lor de a fi, nu e neapart legat de saracie. e m ai mistica Moldova, ca nu intamplator acolo s-au nascut si cei mai misto poeti 😉

  3. Curioasa treaba. Baietii care se batusera simbata noapte la 500 metri de hotel erau de fapt doua bande rivale, destul de cunoscute in oras. Si nu pentru vreo fata, ci pentru ca pierdusera ca la casino :). Dar asta nu e repros. Cit despre ortodoxism si miltitantismul sau,ara trebui sa vezi o bursa a parohiilor(cit trebuie sa cotizeze un popa pt o parohie buna). Dincolo de asta, daca as fi stiut ca vine Miruna Vlada, poate m-as fi ocupat eu de materialul cu Reporterii de liceu. Pentru ca aici erai cunoscuta doar ca un coordonator de proiect, nu neaparat ca autor. Poate am fi discutat despre literatura si despre cum in Moldova literatura a ramas la stadiul de Sadoveanu si Argezi, la piscotari de pe vremea revistei Flacara. Cind le vorbesc unora de Vlada, Cesereanu, Vladareanu, Komartin, Bukowski, Perta, Gamart, Leac, Chiva(si asta ca sa enumar numai citiva) toti fac niste ochi cit cepele si ma trimit la culcare. Oricum, ma bucur sa vad oraselul meu prin alti ochi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s