Calatoriile sunt un tren de coincidente

tocmai ce m-am intors dintr-o noua lună de calatorii, de descoperiri si redescoperiri frumoase – serbia şi muntenegru (plus timisoara si alba iulia, apoi un weekend traznit la campina) au marcat definitiv luna mai 2011. mai bifez deja cateva lectii „peripatetice”, din Balcani si aievea. totul a fost marcat de coincidente, de inlantuiri – ca intr-un joc de domino, cam asa e viata mea.

1. 2-5 mai, pentru prima data la Belgrad. cu trenul evident. intr-un vagon-lit foarte elegant, cu un pat foarte spatios. evident ca am fost martora si a unui mic incident, ca orice calatorie incepe cu o picanterie – 2 femei (sarboaice) au facut un scandal oribil fiindca nu vroiau sa stea in acelasi compartiment. nu se stiau dinainte, prin urmare nu inteleg de unde toata ura lor, cert e ca l-au capiat pe bietul Nas, una a inceput si sa planga, nu stiu cu ce naiba s-au jignit asa tare incat nu puteau convietui in cuseta pentru cateva ore.  o prima intalnire cu tipologia „conflictuala” balcanica 🙂 dar a fost foarte simpatic ca langa cuseta mea era o doamna cu fetita ei de doi anisori. erau atat de scumpe cele doua, semanau atat de mult la figura si la gesturi (era straniu – fetita vorbea, se comporta foarte matur si era foarte serioasa iar mama era foarte copilaroasa si dragalasa). erau genul ala de cuplu mama fiica unde se vede limpede prietenia si apropierea, de gască, erau pe pozitii egale, mama ii vorba ca unui om mare. cand ii auzeam doar vocea descriind peisajele si ceea ce le astepta la Belgrad nu am putut deloc intui ca ii vorbeste unui copilas de 2 ani. doar cand am auzit-o spunand brusc Calina (ce nume inedit si frumos) daca pui suzeta pe geam o sa aiba un gust urat! am ramas socata – era chiar o fetita mica, eu credeam ca sunt două prietene care discută la ceaiul de la ora 5… mi le imaginez peste 20 ani la fel de grasune si la fel de blonde, vorbind despre casnicie si tristete, despre dansuri si dulciuri, la fel de apropiate si de naturale ca acum. superb.

belgradul m-a intampinat cu soare si cu o toropeala nemaivazuta. ceva nu era in regula  totusi era luni dimineata … dar urma sa aflu ca toti se odihneau ca in weekend – fiindca 1 mai a picat in weekend aveau liber si luni si marti, ca sa recupereze. (spirit balcanic, lenea e mult mai productiva decat munca..). taximetristul nu m-a inselat, ba chiar mi -a aratat strazile pe unde ar fi bine sa ma plimb. hotelul a fost ingrozitor (era de 3 stele, dar arata foarte ruginit si cu acel aer statut, comunist, al unei case in paragina dar pe care se mentine un lustru de aparenta). cel mai distractiv a fost cand am vrut sa cer un fier de calcat. dupa ce am jucat o pantomima penibila in mijlocul receptiei, de se uitatu toti la mine ca la o nebuna (privite in afara contextului gesturile erau foarte deplasate, iar receptionera era siderata – cum sa existe asa ceva in hotel???) pana la urma, tot prin gimnastica mi-a povestit ca ar fi bine sa imi dau hainele la spalat undeva in oras ca mi le dau inapoi deja calcate. hmmm foarte eficienta solutie- ce-i drept e drept… a doua faza draguta, care s-a lasat cu o raceala cumplita a fost duşul de dimineata. eram convinsa ca totul va fi ok fiindca voi folosi foenul, ca sa ma usuc inainte de a pleca la conferinta. teapa. ce rost mai are sa pui un foen in camera daca el functioneaza? tot farmecul e ca aparatura sa fie de decor.. am plecat udă la păr şi am răcit zdravăn. partea misto a hotelului era mic dejunul. atata carne fripta, prajita, tocata, mezel, pane, mici, cordon bleu si in toate combinatiile nu am mai vazut la vreun mic dejun. era acolo o varietate de mancare gatita de zici ca erai la cina. poate ca sa compenseze celelalte lipsuri…

2 mai a fost ziua explorarii orasului. am avut mare noroc caci fara un ghid k lumea e intotdeauna imposibil sa vezi cele mai frumoase parti ale orasele in dor cateva ore. gratie amicului unei amice (Selma, din Sarajevo, o mană cerească) Sinişa, un super baiat, am avut parte, alaturi de celelalte doua românce de la conferinta (cu care, evident, am nimerit in acelasi hotel si la acelasi etaj, din coincidenta, desi nu ne cunosteam si ele erau de la Iasi si una era poeta… dar lumea e mica..) de un tur minunat al orasului. partea cea mai placuta a fost cand spre seara ne-am strans pe colina de unde se vede si dunarea si raul Sava, si multa verdeata, langa Victor, marea sculptura razboinica  a sârbilor realizata de Mestrovic (cel care l-a facut si pe Carol I din Pta palatului de la noi). si am vazut o banca in forma de felie de pepene si apoi ne-am cumparat inghetata in forma si cu gust de pepene si apoi am conchis ca Lubeniţa e cel mai minunat cuvant româno-sîrbesc. m-am simtit ca intr-un road trip din ala american, cu trei fete si un baiat care abia se cunosc, care incep sa se inteleaga de minune,  sa aiba deja propriul cod de limbaje si semne care ii face sa bufneasca brusc in râs sau sa se melacolizeze, care in toiul noptii rupti de oboseala decid sa dea pe gat o şliboviţă de caise lîngă un acordeonist bătrîn care cânta numai pentru veselia lor etc etc  – o senzatie foarte placuta traita alaturi de niste oameni pe care atunci ii vedeam pentru prima data in viata. drept urmare, belgradul are o magie speciala in ochii mei, cu piaţa Slavia, tramvaiul 19, statuia Victor, yugoelektric, Dunarea, studenski targ, ministerul apararii bombardat si casa lui Ivo Andric din centru,si biserica sfanta parascheva,  si statuia unei poete care era de fapt medic dar eu am crezut ca e poeta si am refuzat sa accept adevarul si am facut poza cu ea, si acum cred in continuare ca e poeta .

3 si 4 mai au fost zilele conferintei, pline ochi de activitate cerebrala. nivelul participantilor nu a fist foarte ridicat, dar profesorul (inca un neo marxist misto pe lista preferintelor mele epistemice Iver Neumann) a fost de milioane. trecea prin filosofie, epistemologie, relatii internationale si literatura ca pestele prin apa. savuros. cu ocazia aceasta m-am dedat total teoriei constructiviste. mi-a ndat numeroase recomandari de lectura si mmi-a dat un feed back foarte aplicat la articol. sambata am ras cu totii pana in miez de noapte intr-un restaurant pe malul raului (Iguana se numea, situat langa un alt restaurant superb numit Frida, numai cu portete ale ei pe pereti..), in ritmuri de jazz live, proful spunea bancuri rasiste, a fost excelent. la intoarcerea spre hotel am dat peste un taximetrist ras in cap care credeam ca ma va tranşa feliuţe feliuţe, dar s-a dovedit un biet suflet poetic indragostit de motociclete, care ura masinile, dar conducea taxi ca nu avea de ales ,şi care (aici a atins paroxismul poeticitatii)  adora sa faca turul Romaniei cu motorul, ca zicea ca avem drumuri bune (!!!!???!!!). exista un don quijote in fiecare.

pe 5 mai am nimerit, iar printr-o coicidenta miraculoasa, la o conferinta internationala de nivel foarte inalt, unde au venit pur si simplu tătucii constructivismului (Onuf si Kratochwill pentru cunoscatori). niste moşulici foarte simpatici, din aia pe care ii treci by default la bibliografia obligatorie, era sa cad de pe scaun cand l-am vazut pe Onuf ca vine si se asaza langa mine, si ca in timpul conferintei imi facea la ureche aprecieri haioase . oricum, prezentarile lor au fost mind blowing. cat geniu poate incapea intr-o prezentare de 15 min despre metaforele statului din evul mediu pana in modernitate?? am scris vreo doua caiete de notiţe.

2.  5-7 mai Student fest Timisoara, invitata ca poetă, revenita dupa 3 ani. la 3 aveam tren spre Timisoara, unde ma astepta studentfestu. trenul Belgrad Timisoara, pe langa faptul ca face 5 ore cand pe austrostrada se fac maxim 2, e unul tare jerpelit. din ala cu banci cacanii de plastic, rupte din toate incheieturile, cu miros de urina si jeg, cu aburi de alcool rafinat in ochii naşului şi senzaţia ca in orice secundă poţi fi linşat (cel puţin asta a fost versiunea mea bolnava). dar am avut intuiţie buna. in jur chiar se intamplau chestii dubioase… din tot trenul, înţesat doar cu vreo 4-5 persone nerase si abătute, deşi era loc berechet de lăfăială, evident că eu nu puteam sa nimeresc în compartiment decât cu o doamnă foarte simpatică si foarte …. aţi ghicit – contrabandistă de frontieră. avea trupul plin (literalmente) de pachete de ţigări, vegeta, chiar si gume de mestecat. ca să se ridice în picioare mă ruga să o trag de umeri.. şi la faza asta m-am simţit ca in filme, dar in filme de serie a 2-a, despre sărăcie si disperare si panică (lua de fiecarea dată extraverale ca sa nu leşine de spaima cand poliţistul o intreba suav: aveti ceva produse de declarat??) ducea ţăgări ieftine din serbia la românica, pentru 3 lei  pe pachet… am fost si eu părtaşă la contrabandă, a fost palpitant, ca la final, a doua zi sa ii vad pe poliţiştii de la vama Stamora Moraviţa arestaţi (de ce oare???). mi-a cam îngheţat sângele în vene, am simţit o mare nedreptate pentru aceşti oameni care trăiesc din mici găinării la limita supravieţuirii. milă şi scârbă pentru un sistem social dat peste cap.

in fine, seara am ajuns cu bine in Tm (mituită cu un pachet de napolitane… de contrabandă!!!), m-am intalnit şi cu poeta Aida Hancer în gară,  cu care am impartit si camera in prima noapte, am iesit intr-un club de studenti in miez de noapte  ca să simţim spiritul studentfestului si să uit de emoţiile nelegiurii prin care trecusem, acolo  s-a cântat hip hop cu multa poezie (solistu chiar era studnet la litere si facea rimele spontan), apoi a doua zi la 6 eram in gara il intampinam pe O. … si oau!, s-au derulat apoi cele mai minunate 2 zile ever – zile de boema şi frumuseţe pe străzile unei Timişoare înfloritoare… a fost divin. soare, Kostas, kiwi, Bega, carturesti… poeţii tineri ai Timişoarei, o Aida foarte prietenoasa si simpatica… superb. tot o coincidenta frumoasa a fost si reintalnirea absolut intamplatoare pe strazile Timisoarei cu Ionut si Adriana, prietenii mei din Graz, aflati intr-o plimbare prin Tm. revederea cu ei a fost emotionanta. sambata noaptea ne-am imbarcat apoi spre alba iulia, unde O avea o noua lansare. acolo ne-am revazut cu Nora, a fost foarte frumos. am cumparat o multime de carti, cea mai imp a fost insa Dăruind vei dobândi de N Steinhardt, pe care o vânam de mult. la intoarcere a fost insa foarte nasol, la 12 noaptea noi dardaiam in statia Teius, si apoi am alergat ca nebunii iar eu m-am accidentat la picior fiindca aveam loc la vagonul 13, aflat la 1 km de peron… pe 9 mai eram insa proaspeti si tineri inapoi in Buc.

urmeaza sa povestesc aventurile de pe insula Sveti Stefan din Muntenegru, dar altadata ca nu mai am seve narative.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s