London, as you like it

asa cum povesteam in postul trecut, am mers la Londra, dupa 9 ani de la prima mea iesire in afara granitelor. cu siguranta acea Londra avea o cu totul alta substanta decat „aceasta” Londra. oricum, am descoperit ca e foarte interesant sa compari cu ce ochi vezi un oras la o anumita varsta & context, si cu ce ochi il vezi 9 ani mai tarziu. ca la recitirea unei carti. primul lucru care m-a socat a fost ca nu mi-am mai amintit decat operele de arta.. National Gallery & British Museum au ramas vii in ochii mei (desi doar anumite opere de arta, evident cu infinit mai putine decat cele vazute) dar strazile, unghiurile, senzatiile le-am uitat complet. de exemplu m-am uitat la Big Ben ca la ceva nemaivazut. la fel si la Tamisa (desi in timpul acelei excursii am facut chiar si o plimbare cu vaporasul pe Tamisa, dar cred ca eram numai cu ochii pe baieti, de!, marile dramolete adolescentine care te impiedica sa mai vezi si altceva in jur). totul a fost de data asta altfel, ca si cand citesti o carte dupa ce ai vazut filmul inspirat de carte, si nimic nu ti se mai pare la fel.  cred ca cel mai mult a contat ca am fost cu O langa mine si pentru mine o vizita in strainatate fara O e un nimic. m-am obisnuit f mult ca langa el sa „vad” si sa „respir” tot ce e nou, sa vorbesc cu el despre tot ce aflu, sa intorc pe toate partile, sa interiorizez. de fapt concluzia cea mai frumoasa la care am ajuns e ca „acea Londra” vazuta acum 9 ani era una exterioara, fragmentara. „aceasta Londra” vazuta alaturi de el e complet interiorizata, e intreaga si adevarata. si acum cateva impresii generale, pe 2 categorii>

1. observatii socio-culturalo-antropologice despre capitala Marii Britanii, la gramada

  • londra e maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare. atat de mare de te oboseste numai cand deschizi o harta (fara de care esti un om mort) din care afli ca ceea ce ai acolo e doar o bucatica din centru. dar mai exista si alte bucati de londra, de zece ori cat ce ai tu pe harta. si te apuca ameteala.
  • metroul e infernal. cel mai naspa metrou vazut vreodata. desi e poate cel mai celebru. mic, inghesuit, cu un peron scurt de 2 palme, plin de reclame, plin de sute de  oameni (partea misto e ca f multi CITESC!) cu o scara rulanta luuunga de imbatranesti pana ajungi sus. scuzele sunt acceptabile – e cel mai vechi metrou din lume. cu toate acestea, esti OBLIGAT sa iei metroul altfel ajungi cu cateva ore mai tarziu in locatia planificata. doar ca pe noi ne-a stors de vlaga schimbarea magistralelor, si vuietul infernal, si furnicarul uman, si faptul ca trebuia sa stai cocosat intr-o inghesuiala infernala in care respirai in ceafa a cate 3 persoane etc etc. la suprafata nu e deloc mai vesel – cu un double decker (pe langa faptul ca daca mergi sus la primul rand din fata noi aveam impresia mereu ca ne vom prabusi pe vreun trotuar, cladire, pieton) traficul e si mai oribil – acolo avansezi cativa metri la juma de ora. ca exemplu, noi am facut aproape o ora pe langa hyde park, vreo 3 statii care ar trebui parcurse normal in 20 de min. oricum, cand am ajuns in metroul bucurestean, am avut senzatia vie de rai pe pamant.
  • gratuitatea muzeelor. asta chiar e o faza foarte tare. in spirit capitalist insa, fiecare muzeu are cate o expozitie din asta super comerciala (plus alte atractii super comerciale precum London Eye, Madam Tussaud’s etc) unde platesti enorm (de la 16 la 25 de lire). deci baietii isi scot banii. noi ne-am delectat cu National Gallery (unde am vazut atatea capodopere de era sa lesin), British Museum si Natural Science Museum (unde ne bucuram ca niste copii de gradinita de informatiile aflate, cu pinguini,  balene, detalii anatomice sau dinozauri) plus multe multe stradute, parcuri, reverii.
  • ne-a enervat cumplit faptul ca ducele de Wellington (barbarul ala cretin care l-a invins din greseala pe Napoleon la Waterloo) e mare erou national. nu doar ca are statui, palate, strazi cu numele lui, ba mai mult au deschis acum si un muzeu ce era celebrat in toate statiile de metrou cu afise gigant in care mesajul era simplu si la obiect – Duke Wellington, our hero. bleah! (ca sa intelegeti, eu si O il iubim pe Napoleon asa ca tipu asta ne e tare antipatic. culmea, pentru amiralul Nelson am simtit mai multa stima, in piata Trafalgar desi si asta l-a batut pe Napoleon, dar macar pe merit, si mai era si ciung, si conducea vapoare,  si o mai iubea nebuneste si pe lady Hamilton, era mai poet)
  • parcul st james, aproape de gigantul hyde park (pe care la picior il strabati in cam 2 ore) si de palatul buckingham. st james e cel mai vechi parc al Londrei, intemeiat de Henric al 8-lea insusi. (si aici trebuie punctat ca istoria grandioasa emanata de fiecare coltisor al Londrei te copleseste). noi am comparat acest parc verde, luxuriant, intim, cu lac, veverite prietenoase, rate, gaste si pelicani amestecati printre oameni si banci cu pracul IOR, poate nu la fel de elegant si ingrijit dar pentiu noi la fel de reconfortant *parcul nostru de suflet.
  • destinul e cu noi. la doua case de hotelul unde am fost cazati (in South Kensington) era ambasada Bosniei Hertegovina. am fost atat de fericita!!!! bosnia e ca ingerul meu protector 🙂
  • cateva detalii despre cartierele in care am locuit (2 la numar). aici se cade o comparatie cu sejurul nostru la Viena de asta vara. sunt multe coincidente. prima ar fi aceea ca in prima parte a sejurului, sa o numim cea snoaba si de fitze, pe banii altora, am stat in cartiere rezidentiale aristocratice, foarte scumpe, classy, glossy si cochete. in Viena cartierul s-a numit Turkenshantz, si era plin de vile habsburgice cu peluza de 2 kilometri, la Londra se numea South Kensington  cu case cu un singur etaj, de caramida, stil specific britanic, cu peluza tunsa la milimetru destul de austere dar foarte foarte elegante. ni s-a spus franc ca aici o casa te duce si la un milion de lire. au fost cateva seri in care ne-am pierdut in reverii, ne-am plimbat pana la epuizare prin cartierul select si am visat in cate o fereastra luminata discret cu o lampa cu abajur in jurul careia se distingea usor o biblioteca de vreo 2 metri si multe tablouri cu peisaje si statuete. era probabil un lord englez pasionat de antichitati, batran, singur  si mizatrop, asa cum ne inchipuiam noi proprietarul ce isi sorbea cu tristete ceaiul cu rom, rasfoind pierdut un album de arta din secolul 18. in a doua parte a sejurului am explorat o alta zona – banlieu cum ii zicea O ironic, periferia, destinata in special imigrantilor. aici iarasi am avut flash backurile unei alte incursiuni a mea intr-o periferie de oras occidental, la Amsterdam in 2008. aici era plin de pakistanezi, indieni si negri. cel mai bine simteam asta in autobuz, cand de la jumatatea drumului ajungeam sa fim eu si O singurii albi din masina. oricum, locatiile sunt foarte ingrijite (majoritatea blocuri sociale, cu reguli de igiena f stricte), cu peluze bine ingrijite si… marea surpriza, in loc de caini vagabonzi – vulpi. da, chiar asa, vulpi vagaboante, slabe si triste cautand  in gunoaie. la Viena desi am locuit aproape tot de periferia imigrantilor numita  Simmering, am stat intr-o resedinta luxoasa numita Gasometer, de unde se vedeau palpairile rotii din Prater. am trait multe „mixed feelings” in aceste spatii unde oamenii au mainile pline de bataturi, unde desi au o conditie de viata decenta fata de locul de bastina tristetea din ochi si aerul de cetateni de categoria a 2-a te fac sa fii un pic socialist.
  • by the way, socialismul Londrei rulz, spre bucuria batranului Marx ingropat chiar acolo. la mormantul lui nu am ajuns din pacate, era departe, mai ales ca la Viena, vizitand ceva ce era chiar cel mai mare cimitir din Europa ne obisnuisem cu acest tip de obiectiv turistic. dar spiritul lui domina cea mai capitalista capitala a Europei. dar sa ma intorc la socialism – pe langa un fapt constatat mai demult, ca la BBC analizele despre criza financiara devin mega anti capitaliste pe fata, am trecut prin centru pe langa doua librarii socialiste (cu corpuri intregi de biblioteca cu titluri precum Marx was right sau Rosa Luxembourg and the world today. un mic deliciu 😉 ce pareau f populare. (sa inteleg ca stanga e o alta masca a hipsterului?). oricum, latura de stanga a tinerilor britanici mi-a fost confirmata si de dezvoltarea editurilor alternative precum Verso (unde lucreaza o buna prietena de-a mea ce mi-a confirmat si ea popularitatea scriitorilor de stanga pentru publicul britanic), si isi afirma clar obiectivele>  „radical publishing” si publica autori precum Perry Anderson si Slavoj Zizek.
  •  sainsbury’s e un supermarket decent, cu preturi bunicele si produse de buna calitate. Marks & Spencer si Tesco sunt mai scumpe si mai naspa. asa ni s-a parut. bio si fair trade pana la saturatie.
  • sandwich-urile londoneze sunt MINUNATE! nu degeaba lordul Sandwich, cel care le-a inventat, era englez :)). de aici pornind am ajuns la concluzia ca englezii au inventat o gramada de lucruri, nu degeaba sunt un centru civilizational al lumii.
  • Tamisa e foarte murdara. nici nu iti vine sa te arunci in ea. de-asta cred ca sinucigasii prefera Sena…
  • podul Westminster era plin de romi care jucau alba neagra si ii innebuneau pe turisti. erau f multi (cred ca vreo 20). printre turistii curiosi care se zgaiau la minunatul joc iluzionist, in flancul doi erau numerosi alti romi si doamne rome care operau la buzunare. si la cateva sute de metri politistii britanici cu caschetele alea comice se plimbau falnic pe cal. am trait o senzatie f stranie, de umilinta, neputinta si dezgust. mai ales cand am vazut ca doua dintre chelneritele ce ne serveau la hotel erau romance. si munceau ingrozitor de mult, aveau de servit vreo 10 mese fiecare, intr-un ritm infernal. si nu am putut intelege de ce unii stau pe podul Westminster si fura sau cersesc si altii isi strica sanatatea prin munci fizice (si uneori castiga cu mult mai putin decat primii). e nedrept. am dezbatut indelung aceste aspecte cu mumi si radu, prietenii nostri plecati pe cont propriu la Londra luptand pentru o viata mai buna. ne-au gazduit cu mare bucurie si ne-au invatat multe despre tarie si rezistenta intr-un mediu adesea ostil imigrantilor cum a inceput sa devina Londra de la o vreme.
  • O a trecut pe langa Baker street, ceea ce l-a umplut de reverii literare (el fiind mare fan Sherlock Holmes). aceleasi reverii le-a avut si cand am trecut prin ingustele stradute bancare din  City sau prin pitorescul cartier Chelsea.
  • despre calatoria cu avionul, impresia generala – TAROM rulz. cateva coincidente – la fel ca la Viena, am nimerit langa o batranica simpatica ce m-a tinut mai bine de jumate de drum de mana si mi-a povestit viata ei. am simtit-o foarte apropiata, cred ca am un magnet pentru astfel de experiente. era din Deva. mi-a spus la un moment dat ceva ce m-a inmuiat total – ce noroc sa dau de Dvs cu care pot vorbi. in alte calatorii mor de plictiseala, dau numai de acrituri care nu vor sa vorbeasca, stau numai cu castile in urechi.  ma simt in preajma lor ca de pe alta lume. eu o strang tare de palma – stati linistita, si eu sunt de pe alta lume. ea imi zambeste complice.  la intoarcere am fost strivita (de-a dreptul) de o mare celebritate – nimeni altul decat Piedone, primarul sectorului 4. care avea vreo 5-6 pungi cu haine de la shopping si din cauza caruia avionul a decolat cu intarziere. culmea impertinentei, cand toti il priveam cu dezaprobare si dezgust el striga la nevasta-sa  – vezi draga, fii atenta cum pui pungile,  sa nu sifonezi costumele  Armani! imi venea sa il impusc.  a, si partea draguta e ca pe Heathrow (o Londra in miniatura) a fost ca dupa un body check mult mai riguros ca in aeroportul nostru m-au trimis la scanarea corporala, pentru prima data in viata (un fel de radiografie in care trebuie sa stai cu mainile in sus si aplecat intr-o parte – pozitie tare tare caraghioasa. la mine nu au gasit nimic in partile intime, nu inghitisem cocoloase de cocaina, dar cred ca trebuia sa isi faca norma de verificari). partea cea mai spectaculoasa – am vazut Marea Nordului de sus, clara ca un cristal si cu plajele ei salbatice. o imagine de vis.
impresii despre seara de 22, lectura de poezie din Belgrave Square.
  • cu siguranta cel mai frumos eveniment literar international la care am luat parte. organizarea a fost impecabila, traducerile lui Florin Bican de mare efect, interpretarea actritei Cristina Catalina la inaltime, public numeros, atent si empatic.
  • Jo Shapcott e o fiinta tare blanda si frumoasa. crede in poezie cu fiecare artera si asta se simte in tot ce spune si in tot ce tace. am simtit-o calda si apropiata si era sa lesin cand am citit dedicatia pe care mi-a dat-o pe carte> for my new sister, Miruna. am fost impresionata de reciprocitatea sentimentului. si eu am descoperit numeroase afinitati intre noi doua si asta se defineste cel mai bine prin senzatia ca ti-ai gasit o sora. ma simt onorata ca am cunoscut-o. si la nivel poetic, dar mai ales la nivel uman.
  • lectura s-a legat incredibil de bine. ea a primit in prealabil poemele mele asa ca a ales 4 poeme pe care sa le citeasca intr-un fel de jamm session, dialog direct cu poeme de-ale mele. eram uluita sa descopar cate motive literare comune avem, cate imagini si sunete din aceleasi radacini.
  • seara a fost moderata de Amanda Hopkinson, o profesoara universitara de literatura, foarte rafinata, care a prezentat publicului elemente speciale ale poeziei noastre. a stiut foarte bine sa degajeze atmosfera.
  • vinul rosu romanesc de dupa a dezlegat limbile. am primit multe impresii frumoase, mai ales ale britanicilor nativi care au spus ca a fost un spectacol sa auda versurile recitate in romana si sa le intuiasca sensurile. am simtit cu adevarat ca poezia e dincolo de cuvinte, de granite, de corpuri. i-am felicitat pe cei de la Poet in the city pentru initiativa grozava de a ma invita alaturi de Jo, dar si pe cei de la ICR Londra, coordonati de dl Dorin Branea, pentru gazduirea impecabila a evenimentului si pentru promovarea poeziei romane.
intr-un cuvant sejurul la Londra a fost ca un English breakfast tea – delicios daca ii cunosti tot ritualul si daca toate ingredientele sunt puse in ordine,  gustate cu tact si rabdare, scarbos si terifiant daca il iei pe nepregatite, in graba si cu neglijenta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s