Poeta Miruna Vlada participă la „Europe Island Festival 2019”, în Ucraina

Home » Poeta Miruna Vlada participă la „Europe Island Festival 2019”, în Ucraina

[:de]

Poeta Miruna Vlada participă, în perioada 14-16 iunie 2019, la „Europe Island Festival 2019” de la Vinnytsia, Ucraina, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Autoarea va citi din volumul său Bosnia. Partaj.(Editura Cartea Românească, 2014) în cadrul evenimentului al cărui focus, în 2019, este moştenirea europeană comună şi depăşirea barierelor lingvistice, vocile minorităţilor şi transformarea identităţilor locale. Cu această ocazie, vor avea loc discuţii, dezbateri şi evenimente conexe cu privire la restabilirea valorilor democratice în Ucraina contemporană. Scriitoarea Miruna Vlada va participa și la un program special, intitulat „Femeia şi identitatea sa lingvistică“.

După ce a frecventat ca elevă cenaclurile de poezie ale generaţiei 2000, Miruna Vlada s-a format la cenaclul Euridice al Uniunii Scriitorilor din România, coordonat de scriitorul Marin Mincu, a debutat la 18 ani cu volumul Poemextrauterine (Editura Paralela 45, 2004) cu o prezentare a poetei Angela Marinescu si o prefaţă de Octavian Soviany. Debutul a fost nominalizat la câteva premii de literatură din ţară si a ridicat numeroase controverse printre criticii literari privind poezia „feminină” şi limbajul frust, ce descrie o paletă largă de experienţe intime şi traumatizante. În 2007, publică la Editura Cartea Românească cel de-al doilea volum de poezie, Pauza dintre vene, ce conţine şi un CD cu poeme în lectura autoarei. Este inclusă în antologiile cu cei mai importanţi tineri poeţi din România.

Citește materialul integral aici: https://www.icr.ro/pagini/poeta-miruna-vlada-participa-la-europe-island-festival-2019-in-ucraina/en[:]

Leave a Reply

Your email address will not be published.