Interviu PRESSONE, Miruna Vlada: “Partea politică a oricărei arte poate deveni propagandă periculoasă în funcție de scopul celui care o folosește”

Home » Interviu PRESSONE, Miruna Vlada: “Partea politică a oricărei arte poate deveni propagandă periculoasă în funcție de scopul celui care o folosește”
Interviu PRESSONE, Miruna Vlada: “Partea politică a oricărei arte poate deveni propagandă periculoasă în funcție de scopul celui care o folosește”

Miruna Vlada este pseudonimul literar al Mirunei Butnaru-Troncotă. Este scriitoare și cercetătoare în studii europene și balcanice. A publicat 3 volume de poezii care au luat premii importante. Selecții din poemele ei au fost traduse în 12 limbi. Este membră în comitetul director al organizației PEN Club România și una dintre cele mai sonore voci în ceea ce privește egalitatea de drepturi și de șanse.


Dragă Miruna, ești una dintre vocile literare foarte active în spațiul public și lucrul acesta mi se pare îmbucurător și, totodată, un simptom al unei normalități după care am tânjit multă vreme.

Ne știm de mulți ani și ți-am urmărit evoluția, de la poeta rebelă, activistă și asumată, care a abordat mereu teme dintre cele mai spinoase, până la profesoara și cercetătoarea respectabilă de la SNSPA. O să încep prin a te întreba cum se împacă cele două lumi, cele două personalități, creativitatea poetică și rigoarea academică?

Eu văd tot mai limpede că cele două lumi, cum frumos le denumești tu, nu se împacă și tocmai aici e secretul – să nu știi când au făcut pacea și nici când pornesc războiul. Aste te menține alert. Mai ales când începem să vedem dincolo de stereotipii.

Să fii poetă în 2021 nu mai e o îndeletnicire așa de dubioasă cum era în România anilor ’90, de exemplu, dar nici așa de glorioasă și plină de însemnătate cum e în Ucraina sau în alte state fost sovietice la ora actuală, de exemplu. Ține foarte mult de clișeele culturale din jurul statutului de scriitor din fiecare societate.

„Nu e chiar așa o mare sciziune între poezie și cercetare”

În România a scrie e încă e foarte exotic dar și cumva foarte irelevant – chiar povestea Florin Lăzărescu de curând că l-a întrebat o funcționară profesia pentru a completa un formular, și el a spus „scriitor” și ea i-a replicat „deci fără ocupație”. Cam asta e imaginea.

În timp ce în Ucraina, de exemplu, când citește un poet în sala mare a Operei din Lviv oamenii stau îngrămădiți ca la spectacolul unui rock star –  freamătă, plâng, aplaudă, strigă – asta am văzut cu ochii mei în 2018 la un festival literar de acolo. Chiar tu îmi povesteai la un moment dat că și în anumite state din America Latină e la fel – un scriitor are un statut extrem de respectabil, fiind ceea ce am numi aici o vedetă publică.

Cred că noi ne închipuim (inclusiv noi scriitorii) că a fi creativ și scriitor înseamnă să fii boem, și cu capul în nori și alte clișee din-astea. Pentru mine să scriu a fost o rețetă de supraviețuire, de a ieși cu mințile relativ întregi din tăvălugul cotidian. Iar rețeta aceasta a venit la pachet cu bucuria împărtășirii cu alți oameni a unor idei și trăiri, ca să nu trec singură prin golgotele acelea.

La fel și cu așa-zisa rigoare academică. În realitate toată acea rigoare și tot acel aer sofisticat și complicat nu e decât o pojghiță care ascunde teamă și nesiguranță, camuflate în seriozitate și pretinsă precizie. Eu cred că ambele meserii sunt la fel de creative în anumite momente, precum sunt și la fel de riguroase în alte momente.

Nu vreau acum să fac psihanaliză de duzină și să vorbesc despre faptul că mi-am cumpărat de vreo 15 ani încoace mereu câte 2 rame diferite de ochelari – unii pentru când citesc în public ca Miruna Vlada, și alții pentru când predau la facultate ca Miruna Troncotă. E o dedublare desigur, dar e și de nevoie.

Eu nu știu cum puteam să mă descurc dacă voiam să fiu scriitoare și atât – partea de instabilitate financiară era foarte greu de dus. În plus, meseria de profesoară și cercetătoare e una din puținele prin care puteam să fentez statul la birou de la 9 la 5, care nu mi se potrivea. Așa că o combinație de meserii – una de vocație și una de nevoie, dar și cu ceva vocație e o banală strategie de supraviețuire într-o țară unde se cumpără cele mai puține cărți pe cap de locuitor din toată Uniunea Europeană.

Astfel, cu atât mai mult de apreciat sunt scriitorii care se chinuie și cei care chiar reușesc să trăiască doar din scris, total asumat, fără fente. Eu nu sunt din această categorie, deși simt că am de dăruit dar și de primit atât din cuvinte, cât și de la studenți.

În plus, eu simt că cele două tipuri de activități se și fertilizează reciproc – nu doar se ceartă. Poezia mea, mai ales cea mai recentă, de la Bosnia.Partaj încoace, a fost foarte mult influențată de cărțile citite pe domeniul științelor politice, și de cercetările mele de teren în Balcani, la fel cum analizele mele academice beneficiază foarte mult de metaforele sau de comparațiile mai jucăușe pe care le-am „importat” din scrierile literare.

În definitiv nu e chiar așa o mare sciziune între poezie și cercetare, contează cât de mult vrei să pretinzi că cele două sunt cu adevărat diferite sau au mai degrabă doar instrumente diferite.

Citește interviul integral pe PRESSONE.ro: https://pressone.ro/miruna-vlada-partea-politica-a-oricarei-arte-poate-deveni-propaganda-periculoasa-in-functie-de-scopul-celui-care-o-foloseste?fbclid=IwAR0smJV-wGP4FeL0LrStlVv0YErAwJ-HkWiA6l5_uofWJ7ZGEHwRXSKEygI

Leave a Reply

Your email address will not be published.