DIN VOLUMUL PAUZA DINTRE VENE
Pauza dintre vene, editura Cartea Românească (Polirom), București, 2007 (cu audio-book).
“Cred ca ‘pauza dintre vene’ e o metaforă deschisă, care te trimite în multe direcții, ca și extrauterinitatea, făcând legatură și cu lumea senzorială, dar și cu cea spirituală. Eu pur și simplu m-am gândit așa: viața trece prin vene, dar printre vene ce trece? Cum e să te așezi între vene și să privești de acolo lumea? Aşa că am explorat cumva în acest volum toate reziduurile ‘de dincolo de viață’, de dincolo de vene.”
(Miruna Vlada într-un interviu)
„În inima mea cartea asta rămâne ca un cântecel asurzitor, fredonat de un copil fricos, rătăcit în pădure.”
(Confesiune a autoarei in revista “Psychologies”)
Reacții la carte:
“O poezie crudă practică Miruna Vlada si nu in sensul cruditatii timpurii, ci acela al cruzimii, al revelarii angoaselor sub forma imaginilor contorsionate ale metafizicului transpuse in biologia organismului. Toate starile de spirit prefac in rana fiecare mecanism al fiziologiei umane. Si acest procedeu de transpunere a simtamintelor in fizic face ca lirica ei sa fie inteligibila intre povestire si poetic.”
(Mihai Vieru, în revista “Familia”)
“Tot erotismul poeziei Mirunei Vlada se leaga, se intretese metafizic, un pic mai dur, mai frustant, nu gasibil neaparat in lucrurile comune vadite ca la initiatorii poeziei metafizice, insa daca se intimpla in lucruri evidente, zilnice, atunci ele sint cele care sint puse intr-o lumina a metafizicului si de acolo Miruna Vlada coboara in ochii cititorului strict numai nevoia de concret. Imaginile acestui erotism neimplinit – deci clar de sorginte romantic-metafizica – sint socant de frumoase”.
(Mihai Vieru, în revista “Tomis”)
“Fără a-și fi uitat habitudinile din Poemextrauterine, Miruna Vlada, în cel de-al doilea volum de poeme, Pauza dintre vene, se situează diplomat și echidistant între cele două extreme. Angoasa, turpitudinea, răul omniprezent, [[fin du siecle]] sunt zidite într-o erotică decadentă, histrionică, cvasiteatrală. Fără a fi excluse. Dacă prin Poemextrauterine Miruna Vlada se înscria în canoanele poeziei grav apoftegmatice, implozive, vorbind ritos despre apocalipse cotidiene, in Pauza dintre vene, tonul se edulcorează, se tempereazp, se echilibrează matur. Reflexiile sexuale, «orgasmul livresc», exhibarea unui eu dilatat și poluat, simularea anticopilăriei, discursul pletoric și sintaxa turgescentă, oscilația nesigură intre prozaic și imponderabil, fascinația și ostentația fragilității, iradiate de o prestidigitație autenticistă trec într-un polimorfism fățiș: avatarurile Mirunei Vlada sunt și în Pauza dintre vene continuumuri ale simultaneității senzoriale – repulsie și exuberanță, voluptate și infamie –, însă «extrauterinitatea» poeziei este refuzată, morbul este integrat, patologia e acum gest asumat, asimilat deplin.”
“Conștientă de sine și de potenta soteriologică a actului confesiv, Miruna Vlada extrage din arhitectura textului accentele friabile sau le convertește în puncte de tensiune. Oximoronică, ea coagulează senzația frustă cu scriitura autoreflexivă, coerentă. Ceea ce-și arogă funcția conectivă (și catalizatoare) a textelor din “Pauza dintre vene” este tocmai tema (ingrată): imaginarul “Pauzei” pivotează în jurul unei figuri masculine, eterate și atemporale, prezenta-absența fertilizantă, căreia i se imploră ubicuizarea, luarea în posesie, autarhia. Volumul Mirunei Vlada este un debușeu erotic, cuantificat de posibilitatea existenței celuilalt. Marcată de aceeași perpetuă sincopă/ ezitare (pauză), reflexia/ imaginea femeii este deformare și mistificare – ea nu capătă substanță decât prin raportare la celălalt, iar autoscopia echivalează cu depersonalizarea și/sau autoflagelarea. Există, însă, invazia de nestăvilit a angoasei, hipnotizantă, supradozată, fiindca poetica Mirunei Vlada este construită pe consubstanțialitatea extremelor, ca-ntr-o bandă a lui Mobius, aceleași și mereu altele: dragostea nu coagulează, ci sfâșie pentru a recompune, moartea singură distruge, egalizează și pulsează în obiecte și-n ființe, gestul se frțnge la jumătate sau vegetează în intenție; e o lume a strigătului, fie el insolent, voluptuos, insurgent sau terifiat.”
(Rita Chirian, revista “Cultura”)
“Să mă întorc la Pauza dintre vene e ca și când aș pleca într-o călătorie lungă, lungă, la capătul capului meu. Am scris volumul asta în vreo 2 ani, în transe. Eu când scriu, scriu mult dintr-o dată. Adesea mi se întamplă să umplu toate colile albe pe care le am pe masă în acel moment. Când se termină colile, se termină și poemele. E foarte simplu.
Unul din poemele din Pauza îmi aduc bine aminte ca l-am scris într-un bar de pe Lipscani, dupa ce am ieșit de la facultate. Am scris pe șervețele de sub ceașca de cafea. Apoi chelnerița a văzut ce concentrate sunt și m-a intrebat firesc: „Să vă mai aduc?’. Eu am raspuns fără sa fiu atentă, credeam că se referă evident la cafea. Zic ‘da’. Și se întoarce peste un minut cu vreo 5 șervețele. Am rămas cu gura căscată. Am continuat în felul asta poemul, până la capătul șervețelelor…”
(Confesiune a autoarei in revista “Psychologies”)
Poeme din carte:
- câmpina
momentan un fluture în lichid amniotic
o cafea amară şi rece
şi o ceaşcă bătrână crăpată la buză
gândindu-te la
sarcină
la ridurile femeii de 30 de ani
ca mugurii primăverii
în colţul ochilor se spune o cu totul altă poveste
se scrie un alt calendar
şi la moartea ce se scurge din toate
la feţele desfigurate ale părinţilor
(da, realizezi, tu controlezi mimica lor
gesturile tale sunt legate cu mii de fire de organele lor de simţ)
când fluturele negru ne va intra în casă
şi ni se va cuibări în pupile
iau un prosop îmi ud faţa
apoi vreau să o şterg să o îngrop să iasă din ea fulgii negri
îi simt aripile în degete în sfârcuri în călcâie în umeri mă zgârie
îl simt dezamăgit singur
înţepenit în femur holbat
azi nu mai înaintăm
nici mâine
zile în şir vom sta
fără să ne cadă nici un fir de păr
stau cu mâinile legate
ei mă îmbracă în mireasă
cu o rochie de salivă
durerea de obicei curge
dar acum s-a înţepenit şi fâlfâie uşor
stau într-o mansardă cu hârtii îngălbenite crăpate la buză
prin care îmi ies degetele
ne-o înfăşurăm în hârtii ca să nu se mai vadă
dar acum văd ca şi voi
un ecran mare
cu un fluture portocaliu
în lichid amniotic
vama veche 2
un proiect cinematografic
pot dormi lângă tine
fără să ştiu unde mă aflu unde genele mele ating norii
un şnur roşu aproape lichid
leagă visele noastre până adânc în pământ
fără dragoste nu aş avea degete
ci solzi
moartea în tina de sub unghii
un fel de inevitabil anost
o femeie cu sânii goi, singuri
o mireasă văduvă zburând deasupra mării
lumina din ochii noştri acum
eu sunt aici ca să te strâng de pe jos
eu sunt aici pentru că m-au inventat cuvintele tale
mirosul tău îmi stă pe genunchi
formează în rotulele mele
cerculeţe în mişcare
precum la aruncarea unei pietre în apă
îmi pot smulge părul dar
realitatea din jur nu va rămâne niciodată
însărcinată cu mine
vreau o burtă mare de aer din care tu
să poţi cădea oricând în braţele mele
tocmai vedeţi un film
care şi-a ucis regizorii :
la spitalul Municipal asistentele schimbau tura
s-a născut
şi au aruncat-o în apă rece
era august dar se învineţise de urlete
el era undeva la o distanţă de 5-6 staţii de 226 sau troleu
transpirat foarte speriat cu tâmplele acoperite
simţea că vântul aduce un miros straniu
de piele şi buze şi urlet
eu îmi scânceam în chiuvetă primele raze de lumină
vântul adusese peste faţa ta frumuseţea
ţi-a curs puţin sânge ai tremurat
te-ai închinat stângaci la o icoană mică din sufragerie
erai un bărbat tânăr căruia îi încărunţiseră în câteva secunde
toate cuvintele
dragostea a apărut pe lume în haine de vrăjitoare
ştiai că mă născusem pentru că ţi-ai dus
imediat ceasul la reparat
în faţa lui te închini acum
e ceasul în care nimeni nu mai crede
unde minutele se sărută între ele ore-n şir
şi capătă aceeaşi greutate ca trupurile noastre
sunt kilometri de candoare între noi
amintirile forfăie prin cameră pline de bale
dacă tai acest film cu o foarfecă
Dumnezeu îl va lipi la loc cu saliva lui aurie
acum înţeleg
naşterea mea ţi-a provocat un infarct
nu mi-ai auzit ţipătul
doar m-ai visat fetiţă
într-o rochie când cenuşie când albă
stând pe puntea vaporului ce ne ducea în Siberia
încă nu am ajuns
încă stăm în patul de fier al castelului Mayerling
aşteptând fără ezitare să se crape
de ziuă
sexele noastre au devenit deja tufe de margarete
tufe ale deşertului
ne-am întâlnit după 20 de ani
şi am deschis împreună
un spital de urgenţă
Dumnezeu ne-a astupat gurile cu hârtie
ceilalţi îmi spun că arăt foarte ciudat
că pe întuneric se vede strălucindu-mi în piept
distanţa dintre noi
pe care o beau din fiecare pahar şi o gust din fiecare farfurie
oroarea de a nu-ţi simţi umărul lipit de al meu
în sfârşit sângerez din tine. vreau să mă întorc
Va ţâşni
eşti de var
culegi cioburile disperării
apropierea e de fapt o disecţie a globului ocular
încet se desprinde şi-n gemete scurte
pleoapele smulse
irisul de cornee
pupila se strânge
retina rămâne încarnată în viziuni
rămân şi spărturile prin care
îţi văd laringele tremurând
ca un psihopat mă frec de mobile
îţi caut în lemn atingerea
în vitrine tăietura buzelor
în cuie-n şuruburi privirea pierdută
te crăp
mă frec de haine de rujuri
e aici un teatru al atingerii
care mă siluieşte
tandreţea e o mică ciupercă
vreau să mă frec de moarte
până ajung la pauza dintre vene
căci cu mâinile murdare te iubesc
cu înghiţituri lacome
cu cerneală şi vanitatea ei
îi voi ucide pentru tine, îţi promit
cu fardurile lor îţi voi picta
pe cioburile disperării fluturi
această preerie care ni se arată
e locul unde ne odihnim după scris
când nu ne mai jucăm în vene
când nu mai imităm întunericul
şi nu mai cerem bani pentru asta
e aici e un izvor limpede lângă care
trebuie să ne odihnim
aici moartea se zvârcoleşte în litere şi în unghii
aici trupul tău de var e în aer
mă apeşi pe piept foarte puternic
nasturii cămăşii îmi intră adânc în piele
nu de acolo va ţâşni iubirea
rămân mici cerculeţe roşii
îţi arăt
dimineaţa dispar
îmi strâng cu disperare palmele de tăblie
de o parte şi de alta a patului
aici e extazul
când vei pune mâna va trebui
să simţi tăblia patului pe coapsele mele
va trebui să vezi arcurile patului
când îmi vei desface cămaşa
primele raze vor intra prin efracţie
vor ţâşni din perdele
se vor înfige ca nişte ace în
trupul unui bărbat de var
ce-şi strânge palmele disperat
de tăblia patului
frecându-se până la lichefiere
îmi vor rămâne genunchii în mijlocul camerei
şi ochii dilataţi
recompuşi
privind razele
şi apoi lacrimile care inundă
fără să ţâşnească
ai o ciupercă pe pielea braţelor
şi pe creier
ca orice poet
o inimă în care te îmbraci
îmi arată unghiile ei lungi şi neîngrijite
le voi tăia se va face beznă
şi îmi va umple gura
Castelul Goethe
îmi umplusem camera cu bărci
cine intra se putea
aşeza într-o barcă, se putea întinde şi odihni
putea pune urechea şi putea auzi
a intrat şi tata într-o zi
m-a mângâiat pe creştet
a spus că el nu poate să se aşeze
că pe el nu-l ţin că el mă cunoaşte prea bine
apoi dansam cu nora
în castelul goethe
erau lampadare uriaşe aurite
rococo deasupra noastră oglinzi pahare de cristal
nora ne spunea că podeaua e ca un tavan
dacă priveşti din tavan
alergam prin sălile castelului goethe chicoteam
se jucau piese de teatru se ţineau concerte de cameră
se auzeau aplauze ne ovaţionau
le sclipeau ochii de poftă privindu-ne
octavian rămânea mereu în urmă
eu şi nora alergam foarte repede
nici nu atingeam treptele săream peste ele
octavian strângea într-o pungă
toate găurile pe care noi le lăsam în urmă
şi apoi am ajuns pe o plajă pustie
unde nora şi-a găsit oboseala
marea nu se mişca
octavian era mai înalt ca noi
avea puţina promoroacă pe gene
şi ne-a spus
ca în pildele biblice
ştiţi că acum
sângele ne atârnă până dincolo
nora a început să-şi adune celulele
spunea că nimic din ce poţi găsi în nisip
nu face rău
zicea uitaţi-vă la mine
eu însămi sunt aici în nisip
şi mă adun şi mă fac la loc
şi apoi o să mă vedeţi plutind
cuvintele ei erau o ceaţă groasă
ce învelea aerul dintre noi
şi marea galbenă
marea mi-a spus că nora va fi
de-acum de-o frumuseţe inversă
octavian privea în jos
încerca să-mi sfărâme bărcile
şi să-mi dea drumul
nora spunea că nu există sănătate aici
decât dacă ţii ochii închişi pentru câteva minute
fusta ei lungă neagră
începuse deja să plutească
ne era frică
dar ea spunea ca în pildele biblice
cu cât mă îndepărtez
voi să ştiţi că m-apropii