Follow Me

Pauza dintre vene, editura Cartea Românească (Polirom), București, 2007 (cu audio-book).

 

“Cred ca ‘pauza dintre vene’ e o metaforă deschisă, care te trimite în multe direcții, ca și extrauterinitatea, făcând legatură și cu lumea senzorială, dar și cu cea spirituală. Eu pur și simplu m-am gândit așa: viața trece prin vene, dar printre vene ce trece? Cum e să te așezi între vene și să privești de acolo lumea? Aşa că am explorat cumva în acest volum toate reziduurile ‘de dincolo de viață’, de dincolo de vene.”

 

(Miruna Vlada într-un interviu)

 

„În inima mea cartea asta rămâne ca un cântecel asurzitor, fredonat de un copil fricos, rătăcit în pădure.”

(Confesiune a autoarei in revista “Psychologies”)

 

Reacții la carte:

 

 “O poezie crudă practică Miruna Vlada si nu in sensul cruditatii timpurii, ci acela al cruzimii, al revelarii angoaselor sub forma imaginilor contorsionate ale metafizicului transpuse in biologia organismului. Toate starile de spirit prefac in rana fiecare mecanism al fiziologiei umane. Si acest procedeu de transpunere a simtamintelor in fizic face ca lirica ei sa fie inteligibila intre povestire si poetic.”

(Mihai Vieru, în revista “Familia”)

 

“Tot erotismul poeziei Mirunei Vlada se leaga, se intretese metafizic, un pic mai dur, mai frustant, nu gasibil neaparat in lucrurile comune vadite ca la initiatorii poeziei metafizice, insa daca se intimpla in lucruri evidente, zilnice, atunci ele sint cele care sint puse intr-o lumina a metafizicului si de acolo Miruna Vlada coboara in ochii cititorului strict numai nevoia de concret. Imaginile acestui erotism neimplinit – deci clar de sorginte romantic-metafizica – sint socant de frumoase”.

(Mihai Vieru, în revista “Tomis”)

 

“Fără a-și fi uitat habitudinile din Poemextrauterine, Miruna Vlada, în cel de-al doilea volum de poeme, Pauza dintre vene, se situează diplomat și echidistant între cele două extreme. Angoasa, turpitudinea, răul omniprezent, [[fin du siecle]] sunt zidite într-o erotică decadentă, histrionică, cvasiteatrală. Fără a fi excluse. Dacă prin Poemextrauterine Miruna Vlada se înscria în canoanele poeziei grav apoftegmatice, implozive, vorbind ritos despre apocalipse cotidiene, in Pauza dintre vene, tonul se edulcorează, se tempereazp, se echilibrează matur. Reflexiile sexuale, «orgasmul livresc», exhibarea unui eu dilatat și poluat, simularea anticopilăriei, discursul pletoric și sintaxa turgescentă, oscilația nesigură intre prozaic și imponderabil, fascinația și ostentația fragilității, iradiate de o prestidigitație autenticistă trec într-un polimorfism fățiș: avatarurile Mirunei Vlada sunt și în Pauza dintre vene continuumuri ale simultaneității senzoriale – repulsie și exuberanță, voluptate și infamie –, însă «extrauterinitatea» poeziei este refuzată, morbul este integrat, patologia e acum gest asumat, asimilat deplin.”

 

“Conștientă de sine și de potenta soteriologică a actului confesiv, Miruna Vlada extrage din arhitectura textului accentele friabile sau le convertește în puncte de tensiune. Oximoronică, ea coagulează senzația frustă cu scriitura autoreflexivă, coerentă. Ceea ce-și arogă funcția conectivă (și catalizatoare) a textelor din “Pauza dintre vene” este tocmai tema (ingrată): imaginarul “Pauzei” pivotează în jurul unei figuri masculine, eterate și atemporale, prezenta-absența fertilizantă, căreia i se imploră ubicuizarea, luarea în posesie, autarhia. Volumul Mirunei Vlada este un debușeu erotic, cuantificat de posibilitatea existenței celuilalt. Marcată de aceeași perpetuă sincopă/ ezitare (pauză), reflexia/ imaginea femeii este deformare și mistificare – ea nu capătă substanță decât prin raportare la celălalt, iar autoscopia echivalează cu depersonalizarea și/sau autoflagelarea. Există, însă, invazia de nestăvilit a angoasei, hipnotizantă, supradozată, fiindca poetica Mirunei Vlada este construită pe consubstanțialitatea extremelor, ca-ntr-o bandă a lui Mobius, aceleași și mereu altele: dragostea nu coagulează, ci sfâșie pentru a recompune, moartea singură distruge, egalizează și pulsează în obiecte și-n ființe, gestul se frțnge la jumătate sau vegetează în intenție; e o lume a strigătului, fie el insolent, voluptuos, insurgent sau terifiat.”

(Rita Chirian, revista “Cultura”)

 

“Să mă întorc la Pauza dintre vene e ca și când aș pleca într-o călătorie lungă, lungă, la capătul capului meu. Am scris volumul asta în vreo 2 ani, în transe. Eu când scriu, scriu mult dintr-o dată. Adesea mi se întamplă să umplu toate colile albe pe care le am pe masă în acel moment. Când se termină colile, se termină și poemele. E foarte simplu.

Unul din poemele din Pauza îmi aduc bine aminte ca l-am scris într-un bar de pe Lipscani, dupa ce am ieșit de la facultate. Am scris pe șervețele de sub ceașca de cafea. Apoi chelnerița a văzut ce concentrate sunt și m-a intrebat firesc: „Să vă mai aduc?’. Eu am raspuns fără sa fiu atentă, credeam că se referă evident la cafea. Zic ‘da’. Și se întoarce peste un minut cu vreo 5 șervețele. Am rămas cu gura căscată. Am continuat în felul asta poemul, până la capătul șervețelelor…”

(Confesiune a autoarei in revista “Psychologies”)

Citește poeme din carte