Follow Me

***

 

nimeni nu-mi obligă lichidele

să devină cuvinte

 

sigur, încă de la grădiniţă

ştiam că nu am sex

mai târziu am aflat

că mi s-a dat o boală osoasă

 

mi-e frică de lucrurile fireşti

poate de aceea n-am pus niciodată

apă unui ghiveci cu flori

 

a nu avea sex înseamnă a nu putea pune mâna

 

obsedaţii sunt cei cu prea puţin sânge

sau cum ar spune cineva mai deştept

obsesia ţine loc de sex şi de sânge

 

fata de liceu de astăzi nu mai este

fata de pension a secolului trecut

fata de liceu de astăzi

este o nimfomană

 

cuvântul pus pe hârtie nu ţine loc de mâncare

ci de foame

sexul la nimfomane nu ţine loc de mâncare

ci de stomac

 

mă ruşinez de multe ori

când trag cu ochiul

la aerul umed şi vulgar

dintre stilou şi pulpele mele

 

ceea ce mediocritatea nu va înţelege niciodată

este că atunci când te afli în faţa

unui om căruia-i vine să vomite

ultimul lucru pe care l-ai putea face

este să-i pui mâna la gură

avertizându-l că va face mizerie

 

VLADA E UN ATENTAT LA PUDORILE COAPTE

 

„când nu vii

te simt ca pe un pat gol”

(don juan)

 

nu puştiule

astăzi părul meu nu are buruieni

poate ceva mai mult soare

şi o pană de curent

 

la ciclu plâng cu cheaguri

cât pumnii

cât pumnii noştri striviţi de săruturi

săruturile sunt nişte cheaguri de salivă

se aşează peste pântecele meu

singurătatea

 

striveşte-mi mâna cu portiera

pentru că numai tu

poţi impune pragul

dintre disperarea mea

şi căpruiul depravat al ochilor tăi

pragul e o rană

 

femeile care fumează

nu au personalitate

femeile care fumează

îşi omoară copiii

 

sunt o copilă ce îşi fumează femeia

eşti scrumul unor degete nefumătoare

este bărbatul femeii mele

 

Vlada

tu pleci ca să te întorci

Vlada

tu nu ai întoarcere

Vlada

învaţă să pleci de la cadavre

Vlada

te repudiam când te priveam sub fustă

Vlada

singura ta scăpare este spălatul pe mâini

 

după 12 noaptea

răspund la telefon cu sânii

iar ceea ce e sub ei

se dilată în cuvinte

cu un sân blestem

cu celălalt ling

spaţiul ce rămâne între ei

e criza noastră de timp

e fuga noastră de triunghi

rezerv acest spaţiu oboselii

 

când dinţii se însoară cu muşcătura

apusul e livid

şoseaua e verde

nouă ni se evaporă podurile palmelor

îţi înfigi degetul în peretele meu

fiind al dracului de obraznic

eu nu mă supăr din lene

adormi în părul meu

ca într-o beţie

 

înainte să mă creadă poetă novice

mă credeau femeie nefe

şi înainte de asta femeie lăutar

 

e de datoria mea

să fac absenţele palpabile

e de datoria lor

să mă înveţe greaua responsabilitate a pierzătorului

 

pe vremea când eram stăpâna lumii

tata mă plimba într-un scaun cu rotile prin Mangalia

şi mi se aruncau monede în poală

deşi mama şi-a tocit toate degetele pe rând

ca să am hainele mereu curate

 

ai folosit prea mult timp

paharele ca filtru între tine şi lume

între moartea ta flască şi cumintea moarte colectivă

lasă-mă să-ţi povestesc înainte de culcare

n-aş vrea să mai dormi

despre fluturele negru

ce încă ne caută prin ungherele toaletei

fluturele ce putea însemna noi

despre insomniile ei sinucigaşe

despre scursurile vaginale ale vieţii

despre încrâncenata luptă de cucerire a decadenţei

şi cretina noastră lipsă de alternativă

despre micul amănunt că oriunde merg

ochii mei sunt deranjaţi de lumină

 

toate fac parte din fluturele negru al toaletei

el ne-a învăţat adoraţia

sau sinuciderea prin orgasm

 

ţi-am dedicat toate poemele

tocmai ca să-ţi dovedesc că mi-e frică de mine

că de la o vreme mi se rup unghiile

fără să fac nimic

părul îmi cade la simple rotiri ale capului

mă uit speriată când mă ridic de pe scaun

să nu-mi las bucăţi din picior

la mine toate farmecele feminine înţeapă

 

aş vrea totuşi să cumpăr

pe cineva căruia să mă vând

 

ţi-am dedicat toate cuţitele

ca să-mi zici mai repede

saliva ta e  Bacardi”

 

ISTORIA  MILEI

( I )

 

Construiau din dungi un haos al voluptăţii.

Oamenii priveau doar ce era intangibil.

Sunt un arhitect paralizat şi descreierat.

Sculptez din ceară o inimă de bărbat, creolă şi aburindă ca spasmul unui gând suicidal. Napoleon nu mi-a iertat nici un rid.

Această absenţă animalică face din bieţii mei prunci bijuterii ale morţii.

Napoleon m-a învăţat să mă arunc de sus.

Bibliotecile depun praf pe retina ciupită de boli.

Vreau să fiu istoria capetelor încoronate.

Vreau să fiu istoria milei.

Pot construi din ţipete o ambulanţă. Vă pot salva.

Privirile erau maluri pline de resturi menajere.

. M-am dizolvat în Napoleon ca un ulei de îmbălsămare.

Puteţi deschide o carte şi vă puteţi închide în ea. De altfel alfabetul e o iluzie.

Tăcerea tace mai mult decât aude.

Am vomitat pe chelia lui Napoleon un sâmbure galben de măr.

Când iubeşti, părul îţi creşte inegal.

Când iubeşti, moartea aţipeşte şi sforăie în alveolele tale.

Port chiloţi din pene de lebădă. În loc de sutien am două gheare de liliac.

Cuvintele se reîncarneză în lacrimi şi în nisip.

Singura mea bibliotecă este o clepsidră care curge pe pereţi.

Mă puteţi salva.

Saliva avea gust de miere învechită.

Despre puritate e vorba, înţeleasă ca un act sexual.

Despre actori mimi şi gemetele lor letale.

Sunt un arhitect de cearşafuri.

Cel ce te doreşte te închipuie moartă, cu degetele răsfirate tandru peste viermi. Întunericul se scrie cu voluptate şi invidie.

Adolescenţii iubesc precum nişte bătrâni sclerozaţi.

Pământul linge cerul gurii mele.

Arhitectul absoarbe în linii tot ceea ce nu se poate curăţi de la sine.

Visele atârnă dimineaţa cu limbile scoase, spânzurate de realitate.

Cărţile dorm în creierul meu şi se împerechează ca păsările.

Temeliile se surpă, înghiţite de oglinzi.

Napoleon era un bărbat care o dată pe lună scuipa sânge. Eu am fost stomacul lui înroşit şi putrezit de durere.

Duminicile au formă de cruci.

 

Trecutul se scrie cu stângăcie şi milă.

Arhitectul ascunde în podele miezul cancerigen al luminii.

Fii nemilos faţă de greşelile tale, căci din milă s-a născut perversitatea.

Din bolovani de sare au luat formă pupilele eroilor.

Sunt un arhitect al fricii de înălţime.

 

PRIVEGHI

 

viaţa mea nu are puncte cardinale

după ce versurile se termină

mâna dreaptă putrezeşte

mâna dreaptă ţi se înşurubează în inimă

începe priveghiul

 

eşti în mine o pată de ulei

mi-e ruşine

încep să mă frec să mă şterg

dar am nevoie de o moarte fără diluanţi

scârba trece apare obişnuinţa

 

îmi beau cafeaua ca de obicei

cu ceaşca goală fiindcă eu nu beau cafea

pun în ea ulei

dar între pielea mea şi acea pată

inima pulsează cu întreruperi lungi

mai întâi ca un clopot

apoi ca alarma unei ambulanţe

 

amintirile încearcă să te sugrume

mi-a apărut o pată de ulei pe pântece

obişnuinţa s-a exfoliat

rămâne o arsură în formă de 8

panica se scurge gălbuie pe mâna dreaptă

 

am nevoie ca minciuni tot mai mari

să mă pieptene seara

îmi simt creierul uleios

da creierul de femeiuşcă ce ştie să penetreze

stau ordonate pe această hârtie celulele mele nervoase

ca bobiţele de piper nemăcinabile

trupul meu gol ruşinat are nevoie de pete

 

din ochi îmi curg picături galbene de alcool

te visez?

tu eşti perna pe care o strâng în braţe

tu eşti cel pe care trebuie să-l înghit

perna e plină de  bube galbene

în somn cuvintele se scurg ca nişte bale gălbui

mirosul de urină din cearşafuri învăluie camera

într-o pânză plină de rugină

scrisul mă face bisexuală mă înăbuşe mă bate

amestec toate aceste substanţe

care băltesc în jurul meu cu graţie

 

îmi treci languros degetul arătător deasupra genelor

îmi dai pleoapele la o parte cu delicateţe

te arunci ca de pe un dig în corneele mele

 

geamul ferestrei e crăpat în formă de pasăre

în camera asta nu e nimic cu care să te poţi acoperi

dârdâi nici mobila nu mai e

nu te văd doar caninii gălbejiţi strălucind

ca două chibrituri stinse

 

te urăsc

într-o pată de ulei nu mă pot oglindi